La începutul acestei săptămâni, agenții de la Brigada Rutieră i-au reținut numerele de înmatriculare cu mesajul „M..E PSD” și permisul de conducere lui Răzvan Ștefănescu, după ce l-au oprit în trafic.
Tot atunci, oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală pe numele tânărului care lucrează în Suedia. Ulterior, Poliția Rutieră a clasat respectivul dosar.
„În conformitate cu ultimele precizări primite pe canalele de cooperare polițienească internațională, Poliția Română va preda autorităților suedeze numerele de înmatriculare personalizate, cu conținut obscen, ridicate la data de 31 iulie 2018, întrucât acestea au fost retrase de către emitent. Cu respectivul autoturism se poate circula numai cu utilizarea numerelor de înmatriculare permanente.
Referitor la modul eronat în care Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a realizat argumentarea juridică privind aplicabilitatea, în acest caz, a Convenției de la Viena, din anul 1968, inspectorul general al Poliției Române a dispus deja declanșarea unor verificări, la finalul cărora vor fi luate măsurile legale care se impun și vor fi aduse, de îndată, la cunoștința opiniei publice.
În ceea ce privește dosarul penal instrumentat în prezent, în cursul zilei de astăzi, Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București va propune unității de parchet competente soluția de clasare a cauzei”, a anunțat IGPR vineri.
Acum, un tânăr politician, fost membru al Partidului Mișcarea Populară, Răzvan Gavrilescu, cere demiterea agenților de poliție care i-au reținut permisului lui Ștefănescu.
„Ca urmare a faptului că Poliția Română sau mai bine zis " Poliția PSD" a comunicat că îi va restitui permis de conducere și plăcuțele de înmatriculare și îi va clasa dosarului penal de cercetare deschis fără temei lui Razvan Stefanescu, am trimis către MAI- prin Ministrul Carmen Dan, IGPR prin Inspectorul General al Poliției Române Chestorul General de Poliție Ioan Buda, DGPMB prin Directorul General DGPMB Chestor de Poliție Mihai Marius Voica, Brigazii Rutiere prin Împuternicit Sef al Brigazii Rutiere Comisar Sef de Poliție Gîlceavă Victor și am cerut Destituirea din Functie a agențilorde poliție care au încălcat directivele europene si juramantul depus și au adus un prejudiciu de imagine și juridic pentru România nerespectand normele, conditiile, tratatele, angajamentele si directivele la care România în 2007 prin Aderarea la UNIUNEA EUROPEANĂ le-a acceptat”, a anunțat Gavrilescu, pe Facebook.
Vezi și EXCLUSIV! Răsturnare de situație în cazul șoferului cu numere anti-PSD! Ce nu i-au aplicat agenții de la Rutieră
Noi informații în scandalul șoferului cu numere anti-PSD! Ce ar putea păți polițiștii care i-au luat permisul
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 04-08-2018 17:32
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



