Nuclearelectrica ia în calcul să construiască pe cont propriu o unitate nucleară la Cernavodă în cazul în care nu va finaliza acordul cu compania chineză CGN pentru dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Energiei Doru Vişan
Marile investiţii în sistemul energetic - bătaia este foarte lungă, vorbim de 10 ani sau peste, dar abordarea este necesară şi obligatorie. În acest context extrem de instabil generat de această tranziţie (de la combustibili fosili la energia regenerabilă, n.r.), din punctul meu de vedere, nuclearul capătă o importanţă tot mai mare. (...) Trebuie să mai dezvoltăm cel puţin una sau două capacităţi nucleare în România. Materializarea negocierii (cu China General Nuclear Power Corporation, n.r.), dacă se face, este un lucru extraordinar, deci vom promova două capacităţi. Dacă nu se materializează, compania are şi acest scenariu de analiză financiară şi pentru dezvoltarea unei capacităţi. Dar eu sper să se materializeze acest scenariu (acordul cu CGN, n.r.) şi cred că se va materializa”, a menţionat Vişan
Totuşi, secretarul de stat a recunoscut că există posibilitatea ca acordul cu CGN să nu fie finalizat, din cauza condiţiilor cerute de compania chineză.
„Există (scenariul lipsei unui acord final cu CGN, n.r.) datorită faptului că ai un partener care impune nişte capacităţi care pot fi suportate sau nu pot fi suportate. După părerea mea, dacă noi creăm cadrul investiţional, adică CFD-ul, consider că partenerul ar trebui (să semneze acordul final - n.r.). Mai mult de atât nu se poate face”, a adăugat reprezentantul Ministerului Energiei.
Acesta a estimat că presiunile actuale care există pe cărbune se vor muta în viitor pe energia produsă de gazele naturale, motiv pentru România să îşi dezvolte unităţile nucleare.
„Eu am vrut să subliniez necesitatea de a promova în continuare energie nucleară în România, ca energie de bază de care avem nevoie. Presiunea actuală a cărbunelui se va muta peste 10 ani pe gaz. Vorbim de un certificat pe megawat şi acolo”, a subliniat Doru Vişan.
Citește și:
Probleme mari pentru pensionari! Cum îi poate afecta noua Lege a pensiilor
EXCLUSIV Dezastru pentru Florin Călinescu! Afacerea i s-a prăbușit
EXCLUSIV Decizie radicală a lui Rareș Bogdan: Renunță! ‘Tot ce e vechi lăsăm istoriei’
Nuclearelectrica vrea să dea lovitura! Ce vrea să construiască
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

3 minute în urmăSocial
Ce este operațiunea Jupiter 6, demarată de Parchet și IGPR. Sute de percheziții în mai multe județe

circa 1 oră în urmăSocial
Aproximativ 40 de medicamente și indicații noi pe lista de compensare. Ce anunță Alexandru Rogobete

18:00Social
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi

14:30Social



