Ministerul Justiției a făcut un anunț foarte important. Este vorba de o numire cheie la unul dintre cele mai importante departamente. Grigoraş Beţiu va fi numit în funcţia de director al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, informează Ministerul Justiţiei.
Potrivit anunţului publicat pe pagina de internet a Ministerului Justiției, în urma interviului susţinut în data de 27 august, Grigoraş Beţiu a fost admis în vederea numirii în funcţia vacantă de director la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice.
Conform prevederilor legale, numirea se face prin ordin al ministrului Justiţiei.
Grigoraş Beţiu ocupă funcţia de director adjunct al Institutului începând cu octombrie 2010.
Ministerul Justiţiei a organizat selecţia pentru acest post în perioada 19 iulie - 25 august.
Bugetul.ro vă prezintă informații despre averea și salariul pe care îl încasa acesta ca director adjunct în cadrul aceluiați departament.
Acesta deține două terenuri intravilane în Brașov, Fundata, unul în Ilfov, Corbeanca, și altul în Giurgiu. Tot acolo acesta mai are un teren agricol. În Teleorman, Pietroșani, Grigoraș Bețiu este proprietarul a două terenuri agricole.
La capitolul proprietăți, noul director deține două apartamente în București, o casă de vacanță la Brașov și o casă de locuit în Giurgiu, primită moștenire.
De asemenea, oficialul deține două spații comerciale/producție. Acesta conduce un Audi A6, cumpărat în 2002.
În 2018, acesta a vândut un teren intravilan pentru care a primit 23 000 de euro.
Bețiu are deschise mai multe conturi la Garanti Bank, care însumează peste 86 700 lei. Fostul director adjunct a acordat două împrumuturi, unul în valoare de 528 000 lei, și unul de 23 de mii de euro.
Ca director adjunct acesta a încasat un venit anual de 106 604 lei, adică Bețiu încasa un salariu de 8 886 lei lunar.
Soția sa, Bețiu Liliana, deține un cabinet individual de avocatură și încasează 800 de lei anual, ca avocat, conform declarației de avere a soțului.
Din chiria pentru cele două spații comerciale, cei doi soți încasează anual 79 000 lei. Mai mult, pentru aceștia au în arendă terenul agricol din Teleorman pentru care încasează 6 100 de lei anual.
Vezi și Olguța Vasilescu, anunț radical pentru pensionari: ”Este bine să știe ce îi așteaptă.”
Totul despre averea lui Niculae Bădălău, baronul PSD implicat în scandalul zilei!
Numire importantă a ministrului Tudorel Toader: Pe cine a luat sub aripa sa și în ce funcție-cheie va fi pus
Trending

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

15:00Economie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu
Articole Similare

06 noiActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

06 noiEconomie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



