Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, pune tunurile pe opoziție. Aceasta are un mesaj clar pentru pensionari, dar și pentru bugetari. Oficialul a prezentat, ieri, la Mamaia, proiectul legii pensiilor și a menționat că există probleme cu plata pensiilor, dar a dat vina pe întârzierea rectificării bugetare.
„S-a vorbit mult despre faptul că cei care au dobândit boli profesionale de asemenea vor fi discriminați în viitor. Nu se pune problema așa, dar mergem pe un proiect de lege care va ține cont mai mult de contribuții și atunci persoanele care au lucrat mai puțin de 15, 10 ani vor primi 400-500 de lei pensie și atunci sigur că vor fi dezavantaje.
Am creat un sistem nou a protecției sociale, în care aceste persoane nu vor avea anul acesta o pensie mai mică de 640 de lei, iar până în 2020 va crește la peste 800 de lei. Legea se aplică etapizat până în 2022, dar asta nu înseamnă că ele nu vor crește până atunci. Ele vor crește așa cum au crescut în acest an și jumătate de guvernare.
Pensiile tuturor pensionarilor din România au crescut cu peste 25%. Pensia minim garantată a crescut de la 400 la 620 de lei, este o creștere de 60% într-un an și jumătate.
Legea se aplică etapizat, se va merge pe punctul de pensie, din 2021 intră noua formulă de calcul, toate aceste dezechilibre vor fi atunci corectate. Alte discuții sunt că de ce nu aplicăm din 2019, toate aceste persoane nu au habar cum se calculează o pensie”, a declarat ministrul Muncii.
Olguța Vasilescu i-a avertizat pe pensionari că dacă PSD nu va mai fi la guvernare, le vor fi tăiate pensiile sau impozitate. Iar bugetarilor le vor fi reduse salariile.
„Ne-am obișnuit cu aceste fake news-uri pe care le-am avut și când discutam despre salarizare. Cum acum se vorbește despre pensiile speciale, de ce nu le tăiați, de ce nu le impozitați, așa se discuta atunci de ce nu tăiem salariile bugetarilor.
În momentul în care ne-am hotărât să reducem raportul între cel mai mic și cel mai mare salariu și să facem un raport de 1 la 12, a trebuit să fie ajustate câteva mii de salarii din România. Ați văzut scandalul care a urmat, dar acum toată lumea a înțeles cât este de benefică această lege.
Noi vrem să nu mai umble cineva, să nu vină cineva să spună nu mai aplicăm aceste legi. Domnul Ludovic Orban a spus că primul lucru pe care îl va face dacă va ajunge la guvernare va fi să abroge legea salarizării și a fost tras de mânecă de sindicaliști.
Am încercat să am discuții informale cu colegi din Parlament, de la opoziție, pentru adoptarea legii pensiilor și ni s-a spus că ei nu vor vota așa ceva. Este bine ca pensionarii din România să știe că vor fi direct afectați dacă PSD nu va mai fi în măsură să aplice aceste legi pentru că se va modifica guvernarea. Este bine să știe ce îi așteaptă.Ei au mai trăit asta, când s-au tăiat pensii, când s-au impozitat pensii. Iar în buzunarul lor au ajuns mai puțini bani. Aceste lucruri noi le-am reglat încă de anul trecut, din luna martie, când am eliminat impozitul de la pensiile sub 2.000 de lei, am făcut niște lucruri bune”, a precizat Vasilescu.
De asemenea, Olguța Vasilescu a recunoscut că există unele probleme cu bugetul pentru plata pensiilor.
„Sunt discuții dacă mai avem sau nu bani de pensii și am avut o confruntare cu președintele României. L-am invitat să își amintească că a promulgat bugetul și a văzut că sunt bani. Acum suntem în situația în care mai este nevoie de bani de pensii, dar de ce? Pentru că din luna iulie a mai apărut o lege adoptată de Parlament, care la grupele 1 și 2 de muncă creștea veniturile pensionarilor.
Când creezi bugetul României nu poți aplica decât legislația în vigoare. Fiind o lege care a apărut în luna iulie, noi trebuie să o aplicăm după luna iulie și avem nevoie de bani la rectificare. De aceea am susținut că este vitală această rectificare bugetară”, a mai spus aceasta.
Vezi și Totul despre averea lui Niculae Bădălău, baronul PSD implicat în scandalul zilei!
Dezvăluire explozivă! Primul ministru care ar putea zbura din Guvernul Dăncilă – Jocuri de culise halucinante
Olguța Vasilescu, anunț radical pentru pensionari: ''Este bine să știe ce îi așteaptă.''
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

16 sepEconomie
Românii care primesc bani în plus la pensie de la 1 octombrie 2026. Cine sunt beneficiarii

16 sepPolitica
Averea lui Alexandru Bociu, șeful ANSVSA pe care ciobanii îl vor demis. Salariul pe care îl încasează de la stat

16 sepEconomie
Afacerea lui Mugur Isărescu a înflorit. Guvernatorul BNR a dat lovitura cu vinurile familiei, chiar și pe secetă financiară

09:00Economie
Pensii ca în SUA pentru români. Cum funcționează și ce sume se oferă pentru seniori

circa 2 ore în urmăSport
Dorința lui Helmut Duckadam s-a împlinit abia după moartea lui. Legendele de la Steaua București, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în anul 1986, vor primi o indemnizație specială

16 sepActual
Ce se schimbă pentru șoferii de ridesharing și operatorii de transport alternativ din 18 septembrie. ARR mută totul online

16 sepEconomie
Top 10 orașe din România unde merită să cumperi teren agricol în 2026

16 sepEconomie
Cum îți poți reduce factura la căldură cu 40% iarna aceasta. Sfaturi verificate de experți

08:00Economie
Dispare supraimpozitarea contractelor part-time. Ordinul a venit de la Ilie Bolojan, dar toate partidele susțin proiectul

16 sepEconomie
Cum obții certificatul energetic gratuit pentru apartament în 2026
Articole Similare

30 minute în urmăEconomie
Înșelătoria cu polița de asigurare care face ravagii în România. Padrom trage un semnal de alarmă, mesajele pe care șoferii trebuie să le ignore

circa 1 oră în urmăEconomie
Ce este operațiunea F.O.C.U.S. pe care o începe ANAF. Ce români vor fi vizați de controale

circa 2 ore în urmăSport
Dorința lui Helmut Duckadam s-a împlinit abia după moartea lui. Legendele de la Steaua București, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în anul 1986, vor primi o indemnizație specială

10:30Economie
Se strânge cureaua la Guvern. Cheltuielile de protocol vor fi înjumătățite

10:00Entertainment



