bani lei ron

sursa foto:  facebook

O clădire importantă va fi restaurată. Cât va costa întreaga lucrare

O firmă din Satu Mare va restaura Palatul Principilor din Alba Iulia, construit în secolul al XV-lea, fostă reşedinţă a voievodului Mihai Viteazul şi în care ar urma să fie amenajat un Muzeu al Principatului Transilvaniei.

Primăria municipiului Alba Iulia a anunţat vineri încheierea procedurilor de atribuire a contractului pentru lucrările de restaurare şi valorificare a corpului principal al Palatului Principilor, prin proiectul „Conservarea, restaurarea şi valorificarea durabilă a Ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia – Centru Expoziţional Corp Principal E”.

Ofertantul ales câştigător, în urma licitaţiei, este o societate din Satu Mare, valoarea contractului ridicându-se la peste 16,2 milioane de lei, fără TVA. Predarea amplasamentului către firma în cauză va avea loc în 19 noiembrie.

„Procedura de licitaţie a fost una de durată, din cauza contestaţiilor. După prima etapă de depunere, Municipiul Alba Iulia a declarat toate cele trei oferte depuse la prima licitaţie ca neconforme, atât cu cerinţele din caietul de sarcini, cât şi cu nevoia de experienţă pe care trebuie să o probeze pentru a executa o lucrare într-un sit de patrimoniu de categoria A de importanţă. Procedura a fost reluată imediat ce municipalitatea a primit decizia finală favorabilă din partea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Şi cea de-a doua etapă de depunere a ofertelor a fost marcată de contestaţii. Procedura s-a încheiat în 7 noiembrie 2018, când administraţia locală a trimis la semnat contractul de lucrări”, se arată într-un comunicat transmis, vineri.

Citește și: Cine a comandat arestarea Elenei Udrea – Momentul-cheie ales pentru reținerea fostului ministru al Turismului

Proiectul va presupune lucrări de consolidare, conservare, restaurare – inclusiv picturi murale decorative, dotări interioare şi expoziţionale. Durata lucrărilor este de 21 de luni. Parteneri în proiect sunt Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Funcţiunile propuse prin proiectul amintit sunt culturale şi sunt considerate de specialişti potrivite atât pentru clădire ca monument istoric, cât şi pentru a atrage un număr cât mai mare de turişti.

În primul rând, se doreşte amenajarea unui Muzeu al Principatului Transilvaniei. Se vor avea în vedere atât etapele de construcţie a clădirii, cât şi picturile valoroase din epoci diferite, care pot fi conservate in situ.

Potrivit istoricilor implicaţi în cercetarea Palatului, Muzeul ar aduce în atenţia publicului larg cel puţin 200 de ani de istorie a Transilvaniei.

Citește și: Este oficial! S-a anunțat când se va face modificarea privind ajutoarele sociale

Pe termen lung, proiectul va aduce un plus de valoare pe toate planurile, de la serviciile culturale, comerciale, de turism, alimentaţie publică, în plan local, şi ulterior la dezvoltarea economică şi culturală pe plan judeţean, regional şi naţional. Se vor crea produse culturale noi, prin diversificarea ofertelor de turism, alimentaţie şi cazare publică, prin faptul că va deveni un pol catalizator, de convergenţă şi atracţie pentru turişti.

Prin proiect sunt gândite şi pârghii prin care se urmăreşte creşterea constantă a numărul de vizitatori, după finalizarea lucrărilor de restaurare a corpului principal al Palatului Principilor, de la 26.000, după primul an de implementare a proiectului, la peste 60.000, după încă cinci ani.

Palatul Principilor, ridicat în secolul al XV-lea, este considerat de către specialişti cea mai importantă clădire administrativă din Transilvania. Timp de peste 150 de ani, între 1541 şi 1699, „soarta regiunii a fost dirijată” de la Alba Iulia, din acest palat.

El îmbină mai multe stiluri arhitectonice – gotic, renascentist şi baroc.

Citește și: Exclusiv Sute de mii de clienți ai Băncii Transilvania sunt vizați! Se întâmplă din 3 ianuarie 2019

Actualul palat are şapte corpuri şi reprezintă cam două treimi din ceea ce a fost în epoca premodernă reşedinţa principilor Transilvaniei.

Palatul se află, din 2009, în proprietatea publică a municipiului Alba Iulia şi în administrarea Consiliului Local.

Aflat în apropierea Catedralei Romano-Catolice şi a Sălii Unirii, fostul palat al principilor Transilvaniei a fost construit în secolul al XV-lea, fiind modificat şi extins în secolele XVI-XVII. Iniţial, clădirea a avut drept destinaţie reşedinţa Capitoliului romano-catolic, adică locul unde se redactau şi autentificau acte. Din secolul al XVI-lea, a fost reşedinţă princiară, iar pentru o perioadă de 11 luni, în anii 1599 şi 1600, edificiul a servit ca reşedinţă a voievodului Mihai Viteazul.

Clădirea a fost grav avariată de turci şi tătari, în timpul marilor invazii din 1658 şi 1662. Odată cu cucerirea Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, palatul a fost transformat în cazarmă, rămânând cu acest statut timp de trei secole. Din secolul al XVII-lea, a găzduit garnizoana austriacă cu arsenalul şi cazarma de artilerie, iar în decembrie 1918 a fost atribuit Comenduirii Regimentului 21 Infanterie, rămânând cu destinaţie militară până în urmă cu peste un deceniu

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare