Vești importante pentru toți românii! De mâine o nouă lege ar putea intra în vigoare. Este vorba despre sistemul financiar.
„ÎNCEPEM SĂ FACEM DREPTATE. Mâine, la ora 14.00, la Comisia economică a Senatului, discutăm prima lege din pachetul de legi anti-cămătarie, legea leasing-ului. Aveți idee câți utilizatori sunt victime ale abuzurilor atunci când se valorifică bunul respectiv? Începe nebunia”, transmite senatorul Daniel Zamfir pe pagina sa de Facebook.
„Am depus patru proiecte de legi – legea privind protecţia consumatorului împotriva cesiunilor de creanţe speculative, legea privind protecţia consumatorului împotriva executărilor silite abuzive, legea privind protecţia consumatorului contra riscului valutar în contractele de credite şi legea privind protecţia consumatorului împotriva dobânzilor excesive, acea plafonare a dobânzilor”, a declarat Daniel Zamfir, la Palatul Parlamentului.
Potrivit acestuia, se impune adoptarea „cât mai repede posibil” a acestor legi, pentru a le armoniza nevoilor de protecţie a consumatorilor.
„Legile sunt extrem de necesare pentru că se adresează unui număr de circa 4 milioane de familii care sunt supuse abuzurilor – fie clauze abuzive, fie cu executările silite. Am discutat cu oameni din industria financiar-bancară, cu care am stabilit plafoane la care să ajungă dobânzile, pentru a le armoniza cu nevoile de protecţie a consumatorilor. Ca atare, văd extrem de necesar să le adoptăm cât mai repede posibil”, a susţinut Zamfir. „Am stabilit aici, în urma discuţiei cu oameni din industria financiar-bancară, a societăţilor de recuperare, nişte criterii, nişte plafoane la care să ajungă aceste dobânzi, tocmai ca să armonizăm atât nevoile de protecţie a consumatorilor, cât şi să permitem ca sistemul bancar să funcţioneze bine”, a explicat el, citat de Capital.
O nouă lege va intra în vigoare! Ce se întâmplă de mâine
Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor
Publicat: 30-09-2019 19:50
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



