Oamenii aduși chiar de Clotilde Armand la Primăria Sectorului 1 încep să o părăsească. Cel puțin, asta susține președintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja.
Burduja spune că poate lumea ar mai înțelege că Armand înlocuiește funcționari vechi sau aduși de administrația PSD, însă, spune ea, faptul că „îi pleacă toți oamenii pe care i-a adus este de neînțeles”.
„Este interesant, dacă cereți o situație din Primăria Sectorului 1 să vedeți câți oameni de nivel de management au plecat din primăria condusă de Clotilde Armand. Au fost marginalizați și ulterior au plecat. Nu au mai rezistat să lucreze în acele condiții. Chiar e interesantă lista și ea poate fi făcută publică. Eu vă spun așa: șeful Poliției Locale, adus de doamna Clotilde Armand, a plecat după câteva luni. Șefa de la direcția de investiții, adusă de doamna Armand, a plecat după câteva luni. Șefa de la direcția administrativă, adusă de doamna Clotilde Armand de la Oradea, a plecat după câteva luni. Doamna care ține reglementările consiliului, partea de administrație internă, a plecat și ea, și era în primărie de 20 de ani, un profesionist desăvârșit. Peste tot unde vă uitați în organigrama primăriei, veți identifica astfel de situații. Faptul că înlocuiește funcționari vechi sau aduși de administrația PSD poate lumea ar mai înțelege, dar faptul că îi pleacă toți oamenii pe care i-a adus este de neînțeles.
Domnul Ciprian Barna, city managerul, a plecat și el după câteva luni. Lumea trebuie să se întrebe ce se întâmplă acolo. Sunt convins că genul acesta de oameni, mulți dintre ei erau foarte profesioniști, nu făceau compromisuri, nu încălcau legea, nu își asumau pe semnătură ceea ar fi putut interpretat. Sper ca instituțiile publice să se sesizeze”, a declarat, la PS News, Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1.
Oamenii aduși de Clotilde Armand încep să o părăsească! 'Este de neînțeles'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



