sursa foto:  qmagazine.ro

Cu ce se ocupă soția agresorului premierului desemnat Viorica Dăncilă – Ea „ȚINE” casa

În anul 2009, premierul desemnat al României, Viorica Dăncilă, a fost agresat în plină stradă, de un adversar politic înregimentat în PDL, după ce a rupt două afișe cu Traian Băsescu.

„În timp ce discutam, din mașină a coborât un membru PDL, Nițu Cristian, care, de cum a ieșit, a început un limbaj foarte violent, s-a repezit la unul dintre oamenii care mă însoțeau. După ce a terminat o altercație cu respectivul, s-a întors spre mine și m-a lovit”, spunea Dăncilă, la acea vreme.

Ulterior, Nițu Cristian, agresorul de atunci al noului premier desemnat, a schimbat taberele și a ajuns coleg de partid cu Viorica Dăncilă, în PSD.

Din 2009, Nițu Cristian este consilier local în Videle, județul Teleorman, el păstrându-și funcția, indiferent de culoarea politică pe care a reprezentat-o.

Potrivit ultimei declarații de avere a agresorului Vioricăi Dăncilă, ce a fost verificată de Bugetul.ro, soția sa este tehnician dentar și aduce cei mai mulți bani în casă. În anul 2016, prin PFA, aceasta a avut un venit anual de 130.000 de lei, adică peste 10.000 de lei pe lună.

În ceea ce-l privește pe Nițu Cristian, el a încasat, în același an, 14.760 de lei, de la Lidas Prod SRL, un furnizor de cablu din Teleorman, și alți 3.600 de lei, în calitate de consilier local.

Vezi și Lovitură sub centură de la Fifor pentru Mihai Tudose! Fostul premier executat, imaginea făcută franjuri

Răsturnare de situație! Ce funcție deține acum agresorul premierului desemnat, Viorica Dăncilă

China pregătește teritoriul în România: Un gigant mondial vine să facă prăpăd concurența – În ce domeniu va investi

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare