Oligarhul rus Oleg Deripaska a transmis marți în cadrul unei conferințe de presă că războiul din Ucraina, unde Rusia a lansat în februarie o amplă ofensivă, este o eroare colosală, scrie agerpres.ro
"Oare este în interesul Rusiei să distrugă Ucraina? Bineînţeles că nu, aceasta ar fi o eroare colosală", a spus Deripaska în cadrul unei rare conferinţe de presă susţinute la Moscova.
Deripaska a repetat de mai multe ori această formulă de "eroare colosală" şi a calificat drept "război" situaţia din Ucraina, termen interzis în Rusia, unde autorităţile au impus utilizarea termenului de "operaţiune militară specială".
Oligarhul, fondatorul gigantului rus al aluminiului Rusal, a apreciat de asemenea că nicio schimbare de regim politic nu ar fi de aşteptat în Rusia. "Nu există potenţial pentru o schimbare de regim", a declarat el, apreciind că "opoziţia s-a retras in viaţa ţării".
Oleg Deripaska, considerat un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a mai făcut anterior apel la pace. La sfârşitul lui martie, el şi-a exprimat opinia că războiul din Ucraina este o ''nebunie'' care, din cauza poziţiei radicale a ambelor părţi, va dura mult timp şi va fi o ruşine pentru generaţii de acum înainte.
Oligarhul rus, care este vizat de sancţiuni occidentale, avea în 2022, potrivit revistei Forbes, o avere de 1,7 miliarde de dolari, comparativ cu 3,8 miliarde anul precedent.
Marţi, el a criticat şi răspunsul Moscovei la sancţiuni, deplângând faptul că autorităţile ruse nu au luat nici acum, "la 120 de zile de la începutul conflictului, deciziile care erau necesare" pentru a atenua impactul restricţiilor pentru economia rusă. Sancţiunile "sunt desigur mai grele pentru Rusia" decât pentru Occident, "aceasta este evident", a apreciat el, transmite AGERPRES
Oligarhii ruși se întorc împotriva lui Vladimir Putin: Oare este în interesul Rusiei să distrugă Ucraina? Ar fi o eroare colosală
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

06 noiEconomie
Nouă ediție Fidelis, din 6 noiembrie 2026. Dobânzile avantajoase pe care le oferă statul

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate
Articole Similare

14:30Externe
Kremlinul contrazice spusele lui Donald Trump despre pace. Președintele SUA s-a întâlnit recent cu emisarul lui Vladimir Putin

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat

06 noiExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

06 noiExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

06 noiExterne



