30 de ani - atât a trecut de când românii și-au câștigat libertatea. Libertate - ce cuvânt frumos!
La 30 de ani de la Revoluție, jurnaliștii de la Recorder au realizat un documentar din care aflăm că principalii promotori ai Dreptei contemporane l-au votat pe Ion Iliescu, la alegerile prezidențiale din '90.
Cristian Tudor Popescu spune că idealismele lui Ion Rațiu, candidatul Țărăniștilor la acel scrutin, „n-ar fi funcționat în niciun fel”. Mai mult, CTP recunoaște că l-a votat pe Iliescu și că nu regretă nici acum opțiunea, pentru că „nu se putea altceva atunci”.
După cum se vede acum, alegerea făcută de CTP în acele vremuri a funcționat din plin.
Revoltător este faptul că jurnalistul spune că românii s-au dus buluc să-l voteze pe Iliescu, pentru că au fost mituiți cu banii restituiți din „așa-zisele părți sociale”, deși și el a luat „o sumă bunicică” la vremea respectivă.
Nu înțeleg de ce CTP pune bară între el și ceilalți oameni. După cum se observă în relatarea sa, chiar și el și-a luat banii. Oare nu s-a numărat și el printre cei mituiți, așa cum vorbește despre ceilalți români?
În legătură cu Rațiu, filosoful Gabriel Liiceanu ne învață că „nu apari în fața unui popor, care trăiește mizeria ultimă și care a trecut printr-o noapte a istoriei, cu papion și cu o eleganță aristocratică”. Dar ce trebuia să facă Rațiu, domnule Liiceanu? Să se deghizeze într-un iobag, într-un muncitor, pentru a fi mai aproape de populație?
De asemenea, Liiceanu spune că n-a greșit cu nimic prin votul dat la acele alegeri, din 1990, căci „ăsta a fost mersul firesc al istoriei noastre”. De ce? Tot Gabriel Liiceanu ne învață. Oamenii lui Iliescu aveau structuri bine-formate, iar atunci nu exista populația - societatea civilă. Atunci, îmi permit să-l întreb: Cine a făcut Revoluția? Oamenii care au murit nu erau parte a populației? Nu reprezentau societatea civilă?
Tot în documentarul Recorder, un alt jurnalist de frunte, Liviu Avram, precizează că, la 25 de ani, l-a simpatizat pe Iliescu, pentru că vorbea „sofisticat”. Cu siguranță, vorbea mai sofistcat decât Rațiu și Câmpeanu...
Ca „meniul” să fie complet, și ziaristul Vlad Petreanu ne dezvăluie că Ion Iliescu a fost „inevitabil” și că l-a votat în '90.
Cred că ar trebui făcută o listă cu promotorii Dreptei, să vedem cine n-a votat cu Iliescu în '90, apoi aceia să aibă dreptul să arunce cu piatra, iar ceilalți să aibă decența să facă un pas în spate.
M-am tot gândit la cum să închei și nu am găsit nimic mai bun decât atât: ce RUȘINE!
Eugen Dinu
P.S.: Comentariul este asumat de autor.
P.P.S.: Declarațiile făcute de CTP, Gabriel Liiceanu, Liviu Avram și Vlad Petereanu care au stat la baza acestui comentariu:
„El (n.m. - Ion Iliescu) a fost un personaj capabil să așeze vechile structuri comuniste, imitând formele unei democrații originale, cum a numit-o la un moment dat și a apărut ca un factor de progres, în raport cu secretarii de partid ai lui Ceaușescu - comuniștii tradiționali -, pentru că părea omul care ar fi întrupat idealul de atunci al societății românești: reforma gorbaciovismă a comunismului” - Gabriel Liiceanu.
„Nu apari în fața unui popor, care trăiește mizeria ultimă și care a trecut printr-o noapte a istoriei, cu papion și cu o eleganță aristocratică în care nu se recunoșteau 90% din oamenii care trăiau în România” - Liiceanu.
„Ce-am greșit atunci? N-am greșit nimic. Ăsta a fost mersul firesc al istoriei noastre. Experiența pe care o aveau în organizare cei care veneau dinainte de '90, activul de partid și de Securitate aveau structuri bine-formate, iar populația, societatea civilă a României, nu exista încă” - Liiceanu.
„Dânsul (n.r. - Ion Rațiu) venea cu niște chestiuni idealiste, care sunau foarte frumos, dar nu se putea conduce România în 1990. România, în 1990, era o țară plină de foști membri ai Partidului Comunist, plină de securiști, plină de oameni incapabili să suporte povara libertății. Venea Rațiu cu astfel de idealisme. N-ar fi funcționat în niciun fel” - CTP.
„Aveau dreptate Rațiu și Câmpeanu să spună că Iliescu și Roman au mituit populația, înainte de alegeri. Și au mituit-o cu bani serioși, au dat înapoi întregii populații banii depuși în așa-numitele părți sociale.(...) Ei voiau să câștige alegerile, da? Și atunci au luat toți banii ăia, au chemat pe toată lumea: 'Vino, domne, la casierie!'. Și le-au dat banii în mână. Mi-am luat și eu banii de la întreprindere. Era o sumă bunicică. (...) Bineînțeles că s-au dus să-i voteze, buluc, pe Iliescu și Roman, că ne-au dat” - CTP.
„Pe Iliescu l-am votat, având o singură idee în cap, că, în acel moment, Iliescu asigură o anume stabilitate. Nu regret nici acum opțiunea și, credeți-mă, nu se putea altceva atunci, decât Ion Iliescu” - CTP.
„Acesta a fost locul pe care l-a ocupat, de fapt, Ion Iliescu. A oferit societății repere” - Vlad Petreanu.
„Și toți muncitorii din fabrica mea erau cu Iliescu, care ne apără de moșieri, care vin să ne iau locurile de muncă. Ăsta era mesajul peste tot” - Petreanu.
„Domne, nu sunt de-ai noștri. N-au mâncat salam cu soia. Erau niște sloganuri care prinseseră foarte bine. N-au mâncat salam cu soia, n-au suferit...” - Petreanu
„Rațiu... papion. Nu poartă nimeni papion, nu e de-al nostru” - Petreanu
„Eu am votat cu Iliescu. În mai '90, am votat cu Iliescu, pentru că am fost bine spălat pe creier, atunci, de propaganda FSN-istă, chiar credeam”, Petreanu
„Eu cred că Iliescu a fost inevitabil. Cred că a fost o soluție proastă pentru România”, Vlad Petreanu
„Aveam 25 de ani la Revoluție și l-am simpatizat, pentru că mi se părea că vorbea foarte elaborat, foarte sofisticat”, Liviu Avram
https://youtu.be/uUbN6DXJwFg
Opinie: La 30 de ani de la Revoluție, apostolii Dreptei sunt, de fapt, oamenii care l-au votat pe Iliescu
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 29-12-2019 13:32
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie
Datoria publică a României, destul de modestă. Suntem la coada clasamentului, SUA este pe primul loc

11:00Economie



