Guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă a adoptat astăzi Ordonanța de Urgență care prevede înghețarea angajărilor în sistemul public, de la 1 iulie.
Excepție fac posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022. Mai mult, excepție fac și posturile unice.
Guvernul a aprobat astăzi, printr-o ordonanță de urgență, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie și până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, cu excepția posturilor unice, transmite Ministerul Muncii.
„De asemenea, documentul prevede continuarea ocupării posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022.
Totodată, în cazuri temeinic justificate, ordonanța de urgență dă posibilitatea ca, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, să poată fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, cu încadrarea în cheltuielile de personal.
Măsura suspendării ocupării posturilor vacante din administrația publică a fost necesară pentru a diminua unele cheltuieli de funcționare ale instituțiilor și autorităților publice, în vederea asigurării sursei de finanțare a pachetului de măsuri pentru menținerea nivelului de trai al categoriilor vulnerabile și continuarea activităților economice, recent adoptat de Guvern, cu respectarea angajamentelor asumate în ceea ce privește încadrarea în ținta de deficit”, mai precizează MMSS.
Ordonanța de Urgență adoptată de Guvernul Ciucă, azi: Angajările la stat au fost înghețate în 2022! Există și excepții
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 16-06-2022 14:27
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



