Europol a transmis miercuri într-un raport anual prezentat la sediul din Haga că fenomenul terorismului rămâne un pericol real pentru Uniunea Europeană, mai ales din cauza războiului din Ucraina şi a unei intensificări a propagandei în timpul pandemiei, scrie agerpres.ro
În 2021, numărul total al atacurilor comise, dejucate şi ratate (15) a fost considerabil inferior celui din anul precedent (57), datorită unei reduceri semnificative a atentatelor de stânga, afirmă Europol.
Cu toate acestea, 'concluziile raportului confirmă că terorismul reprezintă în continuare un pericol real şi actual pentru UE', a declarat directorul executiv al agenţiei, Catherine De Bolle, într-un comunicat.
'Într-o epocă de bulversări geopolitice, UE trebuie mai mult ca oricând să continue măsurile antiteroriste', a adăugat ea.
'Nu există nicio îndoială că schimbările geopolitice şi efectele războiului de agresiune al Rusiei contra Ucrainei vor avea un impact de durată asupra securităţii UE', a menţionat De Bolle, citată în raport.
Acest război a atras deja din statele membre indivizi radicalizaţi care s-au alăturat luptelor de cele două părţi, a afirmat ea.
În plus, conflictul este susceptibil să declanşeze o mobilizare şi reacţii extremiste violente, în special pe internet.
Catherine De Bolle a mai arătat că trebuie ţinut cont de lecţiile din trecut în ce priveşte tratamentul luptătorilor străini reveniţi de pe câmpurile de luptă din Orientul Mijlociu.
Pe de altă parte, pandemia de COVID-19 i-a făcut pe tineri şi pe minori mai vulnerabili la radicalizare din cauza izolării sociale şi a timpului petrecut online, mai afirmă Europol.
Un extremism violent antiguvernamental şi ostil măsurilor anti-COVID-19 a apărut în unele state membre, materializat în ameninţări deschise, mesaje de ură difuzate online şi recurgerea la violenţă.
Potrivit raportului, 388 de suspecţi au fost arestaţi în 2021 în UE pentru infracţiuni legate de terorism. Dintre aceştia, 260 au fost arestaţi în urma unor anchete privind infracţiuni de terorism jihadist în Austria, Franţa şi Spania, transmite AGERPRES
Pandemia și războiul din Ucraina fac ca terorismul să rămână un real pericol pentru Uniunea Europeană
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



