daea

sursa foto:  Romania TV

Petre Daea, despre scandalul roșiilor coapte artificial: ‘Mâncați, fraților, roșiile românilor! Luați-le de la români că sunt excepționale! Iată că le mănânc’

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daeaa intervenit în scandalul momentului legat de creșterea roșiilor.

Ministrul Petre Daea a mers la o seră din Izbiceni, Olt, să vadă cum sunt crescute roșiile, în contextul unor acuzații că acestea sunt stropite pentru a se coace artificial.

În loc de controale, însă, ministrul s-a apucat să facă reclamă. Daea a mușcat cu poftă dintr-o roșie și a spus: „Mâncați, fraților, roșiile românilor! Luați-le de la români că sunt excepționale!”. Probe s-au luat doar din seră, deși roșiile ar fi stropite în depozite.

Daea, reclamă în loc de controale la roșiile care ar fi stropite

Un telespectator Digi24 a reclamat că unii producători din Olt stropesc roșiile după ce le culeg din solarii, pentru ca acestea să se coacă artificial și să le poată vinde acum, când prețurile sunt mari.

Petre Daea a vrut să meargă personal să verifice situația: „O asemenea cantitate de roșii care apare aici, care este mare, nu cred că este posibilă la această dată. Iar dacă este posibilă, iau cele mai drastice măsuri cu cei care au făcut acest lucru. Îi scoatem din drepturi și răspund în fața legii în momentul în care folosesc substanțe chimice, pentru că astea sunt bombe chimice și nu au voie să intre in țară”.

Numai că, odată ajuns acolo, în loc de controale au venit laudele: „Să mâncăm roșii din România, că sunt foarte bune și sănătoase și fermierii noștri fac, iată, printr-o muncă excepțională produse bune. Mâncați, fraților, roșiile românilor! Luați-le de la români că sunt excepționale! Iată că le mănânc”, conform b1tv.ro.

Probe au fost luate doar din seră, deși roșiile ar fi stropite în halele în care sunt depozitate.

Posibil motiv pentru care unii agricultori stropesc roșiile

Reprezentanul fermierilor din Olt a spus că e posibil ca unii să-și stropească roșiile pentru a le crește artifical, presați fiind de programul guvernamental Tomata, pentru care înscrierile s-au făcut doar până la 1 aprilie: „Din teama că nu vor putea beneficia de acest program s-ar putea ca o parte din fermieri, așa cum ați zis și dumnevoastră, să folosească aceste substanțe interzise”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare