Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut în septembrie la 15,3% din totalul consumului, cu 2,9 puncte procentuale mai puţin faţă de iulie 2018, arată un studiu al Novel Research, potrivit unui comunicat de presă al JT International.
"Regiunea nord-est continuă să fie şi în septembrie cea mai afectată de piaţa neagră, cu o pondere de 33,5%, deşi înregistrează o scădere substanţială de 6 p.p., faţă de luna iulie. Cea mai importantă scădere este notată însă în sud-vest, de 15,1 p.p. comparativ cu studiul precedent, din vară. Un nivel la fel de scăzut în această zonă a ţării, de circa 11%, s-a mai înregistrat în urmă cu cinci ani. De asemenea, piaţa neagră scade abrupt şi în nord-vest, cu 9,2 p.p., regiune unde în iulie era notată cea mai mare creştere şi un nivel record al comerţului ilegal. În vest, se menţine un nivel ridicat constant, de 26,1%. Din punct de vedere al provenienţei, 'cheap whites' (ţigarete no-name, produse legal sau ilegal şi destinate pieţei negre) continuă să fie principala sursă, cu 62,5%. Ponderea produselor din tutun provenite ilegal din Moldova, Ucraina şi Serbia este relativ constantă", a declarat Marian Marcu, director general Novel Research.
Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria, susţine că scăderea pieţei negre la nivel naţional în septembrie se datorează, în bună parte, reducerii comerţului ilegal cu peste 15 p.p. în sud-vest.
"Conform analizei Novel, vorbim despre cea mai mare scădere a contrabandei în această regiune, din ultimii zece ani! Acest record este consecinţa directă a unor acţiuni complexe derulate de autorităţile de aplicare a legii din ţările vecine. În Serbia, au fost distruse în septembrie aproape 100 de tone de tutun, cultivate pe o suprafaţă de circa 50 de hectare. Operaţiuni similare continuă şi în cursul lunii octombrie. De asemenea, în Bulgaria autorităţile au descoperit la sfârşitul lui august patru fabrici ilegale, care produceau circa 100.000 de pachete pe zi. Fabricile aveau echipamente de producţie de ultimă generaţie, iar pachetele produse ilegal erau transportate de două trei ori pe săptămână şi vândute în afara Bulgariei. Pentru a continua trendul descendent la nivel naţional, este absolut necesar ca, în lunile următoare, autorităţile de aplicare a legii să acţioneze în strânsă colaborare, iar procesul de modernizare a vămilor, promis de ministrul Finanţelor, să demareze în forţă', a declarat Gilda Lazăr.
De asemenea, Ileana Dumitru, director Juridic şi Relaţii Publice, British American Tobacco, a afirmat că în septembrie, consumul produselor de contrabandă a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 12 luni, de doar 15,3%, mulţumită intensificării acţiunilor anti-contrabandă în a doua jumătate a anului.
Citește și: Lovitură devastatoare pentru Elena Udrea! Autoritățile vor să-i spulbere afacerea momentului
"Conform datelor de pe <>, un exemplu bun este cel al Poliţiei de Frontieră, care în iulie şi august a capturat cu circa 10% mai multe ţigarete de contrabandă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce a condus la o scădere a consumului de produse netaxate şi neverificate aduse ilegal de peste graniţă. Un alt exemplu este cel al acţiunilor coordonate ale Poliţiei Române şi DIICOT care, în ultimele 3 luni, au destabilizat mai multe structuri organizate specializate în traficul ilicit cu ţigarete, 'perturbând' piaţa ilicită cu peste 200 de percheziţii şi arestări. Totuşi, finalul de an aduce de obicei creşteri ale contrabandei, aşa că, în absenţa continuării acţiunilor tuturor structurilor statului, s-ar putea ca acest rezultat să fie doar o bătălie câştigată într-un război fără sfârşit', a declarat Ileana Dumitru.
Totodată, Alexandra Olaru, director Corporate Affairs, Philip Morris România, a spus că o scădere a pieţei negre de aproape 3 p.p. este un semnal pozitiv, dar pentru a putea vorbi despre un trend descendent, ar trebui ca aceste reduceri să continue şi în lunile următoare.
"Suntem încă departe de nivelul mediu de circa 10% al comerţului ilegal din Uniunea Europeană. Studiul Novel arată că în luna iulie zona de nord-vest înregistra cea mai abruptă creştere, iar în septembrie în aceeaşi regiune contrabanda a scăzut cu peste 9 p.p.. Acest lucru demonstrează flexibilitatea reţelelor infracţionale şi capacitatea acestora de a se adapta. Pentru a putea lupta împotriva acestor reţele este necesară o Strategie Naţională de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, care să implice toţi factorii cu putere de decizie", a precizat Alexandra Olaru.
Valentin Canura, Sales Development Manager, Imperial Tobacco România, a declarat că această scădere a contrabandei se datorează exclusiv autorităţilor de aplicare a legii care, aşa cum s-a văzut şi din ştirile apărute în presă, au continuat să deruleze acţiuni de combatere a comerţului ilegal.
"Pentru ca aceste eforturi să fie consistente, iar în viitorul studiu Novel să nu vedem o nouă creştere, este nevoie de cooperare între instituţii, nu doar între cele care aplică legea, ci şi între cele care elaborează cadrul de reglementare. De exemplu, suntem în curs de implementare a sistemului de trasabilitate a ţigaretelor (Track & Trace), conform unui Regulament european care trebuie aplicat la nivel naţional. Sistemul va monitoriza exclusiv produsele fabricate în UE. Aşa cum se vede din studiile Novel, peste 60% din ţigaretele de pe piaţa neagră sunt 'cheap whites', care sunt produse în cea mai mare parte în afara Uniunii, iar mai mult de 30% provin din Moldova, Ucraina şi Serbia. Toate aceste produse nu vor fi urmărite de acest sistem complicat şi costisitor", a spus Valentin Canura.
Citește și: S-a aflat totul! Cu cât crește, de fapt, salariul de la 1 ianuarie
La rândul său, vicepreşedintele ANAF, Bogdan Lari Mihei, a arătat că procesul de modernizare a birourilor vamale şi de îmbunătăţire a dotărilor se află în linie dreaptă. În acelaşi timp, acţiunile de combatere a traficului ilegal au fost intensificate.
"Recent au fost capturate peste 25.000 ţigarete la Porţile de Fier. În acelaşi punct vamal, câinele Thor a depistat peste 20.000 ţigarete fără timbru fiscal. La începutul lunii septembrie, la Halmeu, au fost descoperite 40.000 pachete. Astfel de acţiuni specifice, precum şi de cooperare cu autorităţile vamale din regiune, cu instituţiile competente la nivel naţional, precum şi cu companiile private legale, vor continua. De asemenea, a fost elaborată şi este transmisă spre avizare Strategia autorităţii vamale în domeniul prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun 2018 -2020", a menţionat Bogdan Lari Mihei.
Potrivit comisarului şef de poliţie Adrian Popescu, Împuternicit inspector general al Poliţiei de Frontieră Române, contrabanda cu ţigări continuă să rămână în atenţia Poliţiei de Frontieră, drept una dintre principalele forme de manifestare a infracţionalităţii transfrontaliere.
Producătorii de ţigarete consideră că, pentru reducerea traficului ilicit, sunt necesare adoptarea unei Strategii naţionale de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, pe modelul celei elaborate în 2011, precum şi mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le solicită de ani de zile. Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, este necesară intensificarea operaţiunilor la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria şi Bulgaria, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară aproape nestingherit în zona de competenţă a acestora - pieţe, oboare, staţii de metrou.
Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier.
Citește și: EXCLUSIV! ANAF confirmă operațiunea ‘Marea Recuperare’! Zeci de mii de persoane, lovite în plin!
Piața neagră a țigaretelor este în scădere. Cu cât a scăzut aceasta
Trending

20 sepSocial
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

20 sepEntertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

07:00Sport
Laurențiu Reghecampf, noul antrenor de la FCSB. Gigi Becali a anunțat venirea în echipă a fostului soț al Anamariei Prodan și prima lui de 1.000.000 de euro

20 sepSocial
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

circa 1 oră în urmăPolitica
Cine este și cu ce se ocupă Răzvan Leu, bărbatul pe care Călin Georgescu l-ar fi păgubit cu 1,1 milioane de euro. Este acționar la multe firme mari din România

20 sepEntertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

20 sepSocial
Moștenirea intră la partajul de divorț, dacă este acordată în timpul căsătoriei? Ce spune legea

09:00Economie
Indexarea pensiilor 2026. De ce nu cresc pensiile anul acesta și ce se pregătește pentru 2027

11:30Economie
Taxa de solidaritate pentru pensii mari. Cine plătește și cum funcționează

20 sepEconomie
Actul din cauza căruia nu poți să vinzi casa. Nu contează că le ai pe toate celelalte
Articole Similare

13:10Economie
Curs valutar BNR: Euro, dolar și liră sterlină la cotația zilei

06:30Horoscop
Horoscop financiar 21 septembrie 2026. Previziuni complete pentru toate zodiile

20 sepHoroscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

19 sepEconomie



