Curtea Constituțională a generat un nou subiect fierbinte în dezbaterea publică, după ce i-a dat dreptate ministrului Justiției Tudorel Toader în problema revocării Laurei Codruța Kovei. Deși motivarea nu a fost încă publicată, comunicatul de presă în care a fost explicată decizia luată arată că președintele Klaus Iohannis va fi practic obligat să o revoce din funcție pe procurorul șef al DNA.
Vestea a luat prin surprindere opinia publică, dar reacțiile au fost mult sub așteptări. Au existat proteste, însă unele restrânse și insuficient de puternice din punct de vedere vocal. În acest timp, o tăcere profundă pe subiect atât din partea președintelui Klaus Iohannis, cat și din partea celui care se visează viitor președinte al României, Liviu Dragnea.
Analiștii politici și jurnaliștii care susțin DNA i-au recomandat șefului statului fie să forțeze PSD să-l suspende, fie să organizeze referendumul cu care s-a lăudat la protestele din ianuarie. Ceea ce nu-i convine deloc lui Liviu Dragnea, care nu dorește ca actualul președinte să puncteze la capitolul imagine prin aceste acțiuni.
Și ca să îngroape subiectul și să distragă atenția opiniei publice de la subiect, s-a gândit să dea un non-subiect publicității. Aflat în Elveția în scop profesional, cu cheltuielile plătite din bani publici, Dragnea a mers însoțit de iubita sa, Irina Tănase. Și pentru că de la ultimul Congres PSD nu s-a reținut decât că aceasta a fost plasată în primul rând, s-a gândit să repete figura.
Și astfel Irina a postat pe instagram mai multe fotografii împreună cu ea și președintele PSD, în Elveția, fotografii bine realizate și alese cu atenție. Apoi specialiștii în comunicare de la PSD le-au trimis (pe surse) jurnaliștilor, care imediat au viralizat știrea. Astfel subiectul Kovesi trece pe planul secund. Surse din PSD spun că nici Dragnea nu ar dori revocarea șefei DNA, pentru că dosarul Tel Drum, deși este unul tare, stă totuși pe loc, semn că negocierile pe Justiție sunt încă deschise.
În același timp, cei din echipa de comunicare a PSD încearcă să obișnuiască electoratul conservator al PSD cu imaginea Irinei, care ar putea fi prima doamnă a României pe modelul Melania Trump. Însă tabloul este unul mult diferit pentru că electoratul PSD este format mult din votanți din zona rurală, tradiționaliști, care nu digeră foarte bine asocierea președintelui de stat cu o femeie cu 30 de ani mai tânără decât el.
Citește și...
Acuzații incendiare: Ce lider important din PSD vrea scaunul lui Liviu Dragnea
Noua strategie a lui Dragnea! Vrea sau nu să o revoce pe Kovesi - rolul iubitei sale în ecuație
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

18 sepHoroscop
Horoscop de weekend. Previziuni pentru 19-20 septembrie, ce zodii vor încasa bani când se așteaptă mai puțin

18 sepEconomie
Încep angajările la Hidroelectrica și alte mari companii de stat. Posturile care vor fi deblocate, după ultimele decizii

18 sepSocial
Pensia minimă garantată 2026: cât este, cine primește și ce condiții trebuie îndeplinite

07:30Social
Cât încasează o asistentă medicală acum, în 2026. Diferențele dintre lefurile de la stat și cele din mediul privat

18 sepEconomie
Scumpiri la alimente în toamna 2026: ce produse se scumpesc și de ce plafonarea expiră

18 sepPolitica
Siegfried Mureșan are șanse să fie premier? Răspunsurile date de politicieni până în prezent

18 sepSocial
Cum se vând hainele purtate pe Vinted. Poți să pui la vânzare inclusiv electrocasnice sau alte obiecte de care nu mai ai nevoie

18 sepActual
Cât de sănătoase sunt alimentele care se prezintă a fi proteice și fără zahăr. Se găsesc în Lidl, Carrefour, Kaufland și alte supermarketuri

18 sepEntertainment
Evenimente de weekend în București. Unde poți merge cu familia pe 18, 19 sau 20 septembrie 2026, în Capitală

06:30Horoscop
Horoscop financiar 19 septembrie 2026: oportunități și previziuni pentru toate zodiile
Articole Similare

24-05-2026 21:36Exclusiv
Apartamentele cu grad ridicat de siguranță la cutremur. Recomandări ale arhitecților când cumperi un imobil. EXCLUSIV

24-05-2026 19:46Exclusiv
Cât costă neglijență dentară în România, în 2026. Semnele timpurii pe care nu ar trebui să le ignori. EXCLUSIV

16-04-2026 18:30Exclusiv
Luna nouă în Berbec, fenomen rar după 3 secole. Fiecare zodie va fi influențată de astre, pe data de 17 aprilie 2026. EXCLUSIV

06-03-2026 19:15Exclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv



