PNL își dorește modificarea legii offshore în asa fel încât banii obținuți din exploatarea gazelor din Marea Neagră să fie folosiți pentru finanțarea unor rețele de distribuție a gazelor în localitățile care nu au astfel de dotări, a transmis Ludovic Orban.
,,Am stabilit poziţia PNL privind Legea Offshore. Ne interesează mai puţin chestiunile legate de taxare (...) ceea ce ne interesează pe noi este ca banii pe care îi câştigă statul român să fie folosiţi în beneficiul cetăţeanului, pentru ca cetăţenii să beneficieze de pe urma acestor resurse de gaz pe care le are Romînia. Vom propune un amendament de utilizare a acestor resurse financiare pe care le obţine statul român de pe urma exploatării pentru două tipuri de obiective: pentru finanţarea constituirii de reţele de distribuţie a gazului în toate localităţile unde nu există distribuţie de reţele a gazului şi finanţare pentru a conecta localităţile la reţelele de gaz natural, astfel încât să beneficieze cei 65% dintre cetăţenii români care astăzi nu beneficiază”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.
„Al doilea obiectiv- acest fond să poată fi folosit pentru investiţii, pentru companii care utilizează gazul natural pentru realizarea de produse cu valoare adăugată. De asemenea, să putem folosi resursele financiare pentru diferite investiţii, inclusiv în CET-uri, care să poată să îşi asigure ca şi combustibil utilizat gazul natural în integralitate”, a adăugat Ludovic Orban, conform adevarul.ro.
Vezi și Detalii nespuse! Unde a lucrat, de fapt, Sandu Matei – protestatarul #Rezist căruia consilierul premierului i-a făcut publică fișa medicală
SURSE! Ruptură în PSD! Ce va face Liviu Dragnea – Nevoit să scoată artileria grea
















