Polițiștii de la Crimă Organizată au dat lovitura! Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, sub coordonarea procurorilor DIICOT, efectuează marţi 12 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Ilfov, la locuinţele unor persoane bănuite de fals de monedă.
„Din cercetări s-a stabilit că, în septembrie - noiembrie 2018, cei în cauză ar fi achiziţionat mai multe bunuri de pe site-uri de profil din România, folosind la achitarea acestora bancnote contrafăcute din cupiura de 50 de euro. Din activitatea infracţională, aceştia ar fi obţinut bunuri de peste 25.000 de lei", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis marţi AGERPRES.
Zece persoane vor fi audiate la sediul DIICOT Piteşti.
În activităţi sunt angrenaţi şi jandarmi, iar acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Vezi și Dezvăluirea care cutremură scena! Elena Udrea ar fi turnat, pentru a fi eliberată! Ce ‘spovedanie’ i se mai cere
EXCLUSIV Acuze grave la adresa aliaților lui Liviu Dragnea! Rolul serviciilor secrete
Polițiștii de la Crimă Organizată au rupt norma! Au găsit bancnote false
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 12-03-2019 14:03
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



