Ministerul Afacerilor Interne a prezentat, luni, bilanțul activităților întreprinse în ultimele 24 de ore.
În ultimele 24 de ore, echipajele de poliție au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii rutieri au reținut 790 de permise de conducere (dintre care 208 pentru consum de alcool și 24 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 343 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii și jandarmii au constatat 12.579 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 4 milioane de lei.
Duminică, pompierii au desfășurat 22 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 3 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 116 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 46.500 de lei.
În ultimele 24 de ore, efectivele MAI au gestionat 1.503 situații de urgență și au intervenit la 3.143 de evenimente circumscrise menținerii ordinii publice.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 902 posibile infracțiuni, aproximativ 26% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 36 de persoane.
Au fost prinși în flagrant 206 autori de infracțiuni care au săvârșit 219 fapte penale, și au fost depistate 14 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Pe parcursul intervențiilor acestora au fost salvate 6 persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 14 persoane aflate în situații de urgență.
Polițiștii și jandarmii au amendat peste 12.500 de persoane, în ultimele 24 de ore! Valoarea amenzilor se ridică la circa 4 milioane lei
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



