Polițiștii și jandarmii au constatat 8.359 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,3 milioane de lei, anunță sâmbătă IGPR.
Astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 4.521 de evenimente, 3.010 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.511 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 962 de posibile infracțiuni, aproximativ 24 % dintre acestea fiind din oficiu. Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 165 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 190 de fapte penale.
Față de 61 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
În cursul zilei de ieri au fost depistate 15 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 280 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 630 de permise de conducere, dintre care 48 pentru consum de alcool și 14 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.359 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 138 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 25 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 492 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 476.000 de lei.
Polițiștii și jandarmii au amendat peste 8.300 de persoane în ultimele 24 de ore! Valoarea amenzilor se ridică la circa 3,3 milioane de lei
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



