La 33 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, România pare desprinsă dintr-o lume kafkiană. Ceaușescu a devenit marcă protejată, iar urmașii fostului dictator comunist au făcut un demers halucinant: istoricul Lavinia Betea a fost chemat în instanță, pentru a da socoteală pentru cartea „Ceaușescu și epoca sa”, publicată la editura Corint. Atenție! Nu vorbim despre un plagiat, așa cum bine atrage atenția istoricul Marius Oprea, ci de o cercetare istorică. Fără doar și poate, vorbim de o situație de un absurd incomensurabil.
<<La finele lunii trecute, pe 22 noiembrie, a venit pe numele ”destinatar: Betea Lavinia” o citaţie: ”Stimată doamnă, sînteţi chemată în această instanţă, Camera 206, Complet c-proprietate intelectuală, fond 3, în data de 18 ianuarie 2023, ora 8.30”. Calitatea e de pîrît-garant, în ”materia proprietate intelectuală”>>, scrie Marius Oprea, într-un articol pentru Mediafax.ro.
Cine a dat-o în judecată pe Lavinia Betea?
Mircea Oprean, soțul Zoiei Ceaușescu – fiica fostului cuplu dictatorial -, și Valentin Ceaușescu, fiul Elenei și al lui Nicolae Ceaușescu, sunt cei care au chemat-o în fața judecătorilor pe Lavinia Betea.
Aceștia îi solicită Laviniei Betea „daune morale în cuantum provizoriu de 10.000 de lei”.
Motivul? Oprean și Valentin Ceaușescu sunt titularii mărcii verbale „Ceaușescu”, înregistrată la OSIM.
<<”Subsemnatul Ioan Mircea Oprean” a cerut chemarea în judecată a Grupului Editorial Corint, ”pentru ca prin hotărîrea ce o veţi pronunţa să constataţi faptul că pîrîtul utilizează fără drept marca Ceauşescu, înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, sub nr. RO87503, pentru mai multe clase de produse şi servicii, inclusiv clasa 41: educaţie, instruire, activităţi culturale. Să dispuneţi interzicerea utilizării şi îndepărtarea de către pîrît a oricărui element în care apare numele Ceauşescu inclusiv, dar fără a se limita la titluri de carte, logo ori alte documente. Solicităm daune morale în cuantum provizoriu de 10.000 lei. Soicităm cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive: subsemnatul Ioan Mircea Oprean, împreună cu Valentin Ceauşescu, sîntem titularii mărcii verbale Ceauşescu, înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, pentru mai multe clase de produse şi servicii. Marca a fost înregistrată la data de 31 ianuarie 2007 şi reînnoită după 10 ani, cu termen de expirare la data de 31 ianuarie 2027”>>, mai arată Marius Oprea, conform sursei citate.