cristian popescu piedone

sursa foto:  agerpres.ro

Prefectul Capitalei sare la gâtul lui Cristian Popescu Piedone, după anunțarea măsurilor restrictive asupra Sectorului 5

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a transmis că este „nelegală” dispoziția primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, privind reducerea programului unor agenți economici.

Prefectura Capitalei i-a trimis primarului Sectorului 5 un document prin care îi cere să revoce urgent această dispoziţie, amintind că Guvernul a emis pe 10 martie hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând din 14 martie care prevede că programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise publice şi/sau private este 5,00 – 21,00.

„Având în vedere caracterul obligatoriu al actului administrativ cu caracter normativ sus menţionat, autorităţile administraţiei publice nu pot stabili un alt program de desfăşurare a activităţilor de către operatorii economici decât cel aprobat la nivel central. (…) Totodată, vă aducem la cunoştinţă că, în contextul pandemic actual, toate componentele Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă îşi desfăşoară activitatea în sistem integrat şi cu respectarea principiului operativităţii, conlucrării active şi subordonării ierarhice”, a transmis Prefectura.

Dispoziţia primarului Cristian Popescu Piedone stipulează că programul mall-urilor, supermarketurilor, teraselor şi altor agenţi economici din Sectorul 5 va fi redus, de joi până pe 11 aprilie, urmând să funcţioneze, de luni până vineri, între orele 07,00 – 19,00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul orar 07,00 – 15,00.

Citește și:

Marcel Vela, executat pe model Radu Gavriș! (Opinie)

EXCLUSIV Efectul anchetei Bugetul.ro! Vânzătorul de sucuri, propulsat pe filieră PNL, a fost demis de la Apele Române

Lovitură pentru părinți, începând cu luna aprilie! Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR le suspendă ajutorul

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare