Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen le-a transmis liderilor europeni să acorde statutul de țări candidate la Uniunea Europeană, Ucrainei și Republicii Moldova, scrie agerpres.ro
Executivul european a dat săptămâna trecută un aviz pozitiv acordării acestui statut Ucrainei şi Republicii Moldova, însoţit de condiţii privind continuarea reformelor, ceea ce ar deschide calea unui lung proces de aderare. Georgia, care aspiră şi ea la aderarea la UE, va trebui în ceea ce o priveşte să desfăşoare reforme înainte de a obţine statutul de candidat, potrivit avizului Comisiei.
"Revine acum Consiliul European să ia o decizie şi să se arate la înălţimea responsabilităţii istorice care ţine de noi", a declarat Ursula von der Leyen în faţa Parlamentului European reunit în minisesiune la Bruxelles.
"Ucraina a dovedit, şi asta încă înainte de război, că este pe calea cea bună. În aceşti ultimi ani, ea a efectuat în puţin timp mai multe reforme decât în cursul ultimelor decenii. Datorită acordului de asociere din 2016, ea deja a pus în aplicare circa 70% din regulile, normele şi standardele UE", a afirmat şefa executivului european.
"O muncă importantă rămâne de făcut" în materie de luptă împotriva "influenţei excesive a oligarhilor asupra economiei", a mai spus ea în cadrul unei dezbateri comune pentru pregătirea Consiliului European de pe 23-24 iunie.
"Istoria Uniunii noastre este istoria tinerelor democraţii care se întăresc asociindu-se (...) Este o poveste al cărui viitor capitol este scris astăzi de curajosul popor ucrainean şi de noi toţi, care trebuie să o însoţim pe calea Europei. O dată în plus, Europa se află într-un moment crucial. Să fim la înălţime", a îndemnat ea.
"Republica Moldova a făcut paşi fermi înspre Europa, se află pe o traiectorie reală proreformă pentru prima dată de la obţinerea independenţei, motiv pentru care merită să i se acorde statutul de ţară candidată", a mai pledat Ursula von der Leyen în cadrul dezbaterii, conform AGERPRES
Președinta Comisiei Europene pune 'presiune' pe țările membre UE pentru acordarea statutului de țări candidate Ucrainei și Republicii Moldova
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe
Articole Similare

circa 2 ore în urmăExterne
Impactul alegerilor din SUA asupra României. Care este miza atât de mare

07:30Externe
Coreea de Nord ar fi în spatele atacului asupra Binance, cea mai mare fraudă cripto din istorie. FBI a făcut acuzația

07:00Externe
Zelenski îl cheamă pe Putin în Turcia să discute. De ce a ales președintele Ucrainei această țară

01 noiExterne
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

01 noiExterne



