sursa foto:  themoscowtimes.com

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: ‘Noi nu vom accepta tentativele Rusiei de a împărți Europa în sfere de influență’

Uniunea Europeană (UE) ”este pregătită” să răspundă unei intervenţii a Rusiei în Ucrana prin sancţiuni economice şi fiannciare ”masive”, dă asigurări joi preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, relatează AFP.

”Sperăm să nu aibă loc un atac. Dar dacă va avea suntem pregătiţi”, a declarat Ursula von der Leyen într-o intervenţie la Forumul Economic Mondial (WEF) virtual de la Davos, în Elveţia.

Comisia a fost însărcinată de către statele membre UE să lucreze la diverse sancţiuni economice şi financiare vizând Rusia, iar aceste opţiuni urmează să fie discutate în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de Externe, care urmează să fie prezidată luni, la Bruxelles, de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Eventuale sancţiuni este necesar să fie aprobate în unanimitate de către statele membre UE.

Uniunea vrea să acţioneze în strânsă coordonare cu Statele Unite şi alţi aliaţi şi membri ai NATO.

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken urmează să participe prin videoconferinţă la reuniunea omologilor săi europeni.

”Noi nu vom accepta tentativele Rusiei de a împărţi Europa în sfere de influenţă”, a subliniat Ursula von der Leyen.

”Pentru noi, principiile fundamentale de la baza securităţii europene rămân valabile în Actul Final de la Helsinki şi în Charta de la Paris, ambele semnate de Rusia”, a subliniat ea.

”Noi ne reafirmăm solidaritatea cu Ucraina şi cu partenerii noştri europeni care sunt ameninţaţi de Rusia. Bineînţeles, vom continua să apărăm principiul fundamental potrivit căruia Ucraina este liberă să decidă în caltate de stat suveran”, a declarat ea.

”Pentru a fi clară, noi vrem un dialog (cu Rusia). Vrem ca conflictele să fie soluţionate în organe prevăzute în acest scop. Dar dacă situaţia se deteriorează, dacă există noi atacuri împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei, atunci vom răspunde prin sancţiuni economice şi financiare masive”, a avertizat ea.

”Uniunea Europeană este de departe primul partener comercial al Rusiei şi departe primul său investitor. Această relaţie comercială este importantă pentru noi. Însă ea este cu mult mai importantă pentru Rusia”, a subliniat Ursula von der Leyen.

”Rusia şi Europa împărtăşesc o geografie, o cultură, o istorie. Noi vrem, de asemenea, un viitor comun”, a conchis preşeidnta Comisiei Europene, conform news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare