Într-un comunicat de presă transmis de Kremlin, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a precizat că se înregistrează progrese în negocierile privind exporturile de cereale din Ucraina prin Marea Neagră, scrie agerpres.ro
"Aş vrea să vă mulţumesc pentru eforturile de mediere, pentru că aţi propus Turcia ca teren de negociere în privinţa problemelor de producţie alimentară, a problemelor de exporturi de cereale prin Marea Neagră", a declarat Putin, conform unor afirmaţii incluse într-un comunicat de presă transmis de Kremlin.
"Datorită medierii dumneavoastră, am avansat. Este adevărat, nu sunt reglate încă toate chestiunile, însă există mişcare şi este un lucru bun", a adăugat el.
Cei doi lideri se află la Teheran pentru discuţii cu omologul lor iranian, Ebrahim Raisi, despre conflictul din Siria, dar şi despre războiul din Ucraina.
Putin şi Erdogan ar urma să discute în Iran despre mecanismele pentru a permite exporturile, prin culoare maritime sigure, de cereale din Ucraina, blocate de ofensiva militară rusă în această ţară, cu riscul de a provoca o criză alimentară mondială.
Ministerul rus al Apărării a transmis vineri că va fi gata în scurt timp un "document final" pentru a permite exporturile de cereale din Ucraina.
În cadrul întâlnirii de marţi cu Erdogan, Putin a evocat de asemenea "numeroase chestiuni" privind rezolvarea conflictului din Siria, precum şi "o altă chestiune importantă", rezolvarea conflictului din Nagorno-Karabah.
"Avem o ordine de zi foarte încărcată. Sunt extrem de bucuros să vă văd", i-a mai spus Putin lui Erdogan, transmite AGERPRES
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, face anunțul care bucură mapamondul: Se înregistrează progrese în negocierile privind exporturile de cereale din Ucraina
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

06 noiEconomie
Nouă ediție Fidelis, din 6 noiembrie 2026. Dobânzile avantajoase pe care le oferă statul

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate
Articole Similare

14:30Externe
Kremlinul contrazice spusele lui Donald Trump despre pace. Președintele SUA s-a întâlnit recent cu emisarul lui Vladimir Putin

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat

06 noiExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

06 noiExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

06 noiExterne



