Primăria București pregătește un nou proiect- Cererea pe care o face Guvernului

Potrivit unui proiect al Consiliului General al Municipiului București, Primăria Capitalei vrea să solicite Guvernului trecerea unor parcele din Pădurea Băneasa de la Romsilva, la Municipalitate, pentru amenajarea unui parc-pădure.

Important de precizat este faptul că în Pădurea Băneasa se află și sediul SRI și nu de puține ori, în mediul politic din România s-a vorbit despre politicienii care au hoinărit pe acolo.

Proiectul privind această solicitare se află pe ordinea de zi a ședinței CGMB de joi.

Practic, Primăria vrea să solicite Guvernului să treacă trei parcele din Pădurea Băneasa de la Romsilva la Municipalitate.

„Se solicită Guvernului emiterea unei hotărâri privind trecerea parcelelor 8, 11 şi 14 din Unitatea de Producţie UP II Băneasa din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al Municipiului Bucureşti, în scopul reamenajării ca parc”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi de joi.

Potrivit proiectului, în cazul nerespectării destinaţiei imobilului, respectiv amenjarea ca parc, el revine de drept în domeniul public al statului şi în administrarea Romsilva.

Cele trei parcele de pădure se află între Academia de Poliție și Grădina Zoologică.

 

Vezi și

Sorina Matei o dă în vileag pe Laura Codruța Kovesi! Mesajul primit de la fosta șefă DNA

Andrei Caramitru acuză că USR-ul a fost trădat! Lovitura încasată de la #Rezist

În miez de noapte, Sorina Matei anunță un cutremur pe scena politică! Dan Barna ar putea să facă pușcărie

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare