Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României, are șanse reale să scape de suspendare.
Jurnaliștii din Franța au fost cei care au dezvăluit că sportiva noastră ar putea ieși cu fața curată din scandalul de dopaj.
Testată pozitiv la US Open, Simona Halep și-a reluat, în această săptămână, antrenamentele din presezon, chiar dacă este suspendată pentru dopaj.
Miercuri, Simona s-a antrenat la complexul Stejarii Country Club, deținut de miliardarul Ion Țiriac.
După ce Simona Halep a mers pe terenul de antrenament, alături de un colaborator de la Academia Patrick Mouratoglou, presa din Franța vine cu o veste bună. Jurnaliștii din „Hexagon” scriu despre șansele româncei de a scăpa de suspendare înaintea noului sezon din tenis:
„Reluarea antrenamentelor arată că Simona Halep speră să câștige cazul în scurt timp, înainte de începerea sezonului 2023”, conform publicației We Love Tennis, scrie Prosport.ro.
După ce a fost acuzată oficial de dopaj, Simona Halep a contestat actul de acuzare. Atâta timp cât este suspendată provizoriu pentru dopaj, Halep poate intra la meciuri doar cu bilet, ca simplă spectatoare, dar nu are voie în zonele VIP sau zonele oficiale.
Agenția de Integritate a Tenisului, în calitate de acuzator, și Simona Halep plus echipa ei se vor prezenta în curând pentru primul verdict în fața tribunalului Sport Resolutions de la Londra. Apoi, acest tribunal va da un verdict, care poate varia între 2 și 4 ani de suspendare, iar sportiva va avea dreptul să conteste decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Primul semn că Simona Halep ar putea scăpa de suspendare! Indiciul a fost semnalat din afara României
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 26-11-2022 23:04
Trending

30 octSocial
Ar putea crește valoarea bonurilor de masă. De când ar urma să primească angajații mai mult pentru tichete

30 octPolitica
Cine l-ar mai vota acum pe Călin Georgescu, la 2 ani de când a fost la un pas să câștige alegerile prezidențiale

08:00Entertainment
Horoscop financiar săptămânal 2-8 noiembrie 2026. Zodiile care vor avea noroc la bani, la început de lună

30 octEconomie
800 de milioane de euro pentru Unitatea 1 Cernavodă. Nuclearelectrica și-a dat acordul pentru investiție

30 octEconomie
Oțelu Roșu îmbracă haină nouă, după jumătate de secol. Dorinel Umbrărescu și echipa sa montează acoperișul pentru noul laminor

09:00Social
Când vor fi virate pensiile pe card, în luna noiembrie. Nu contează la ce bancă ai cardul

30 octSocial
Judeţul din România care apare în top 100 cele mai bune poveşti de turism sustenabil din lume

30 octSocial
Restricții de trafic în București, anunțate de PMB. Traseele STB modificate și alternativele pentru călători

30 octEconomie
Autoritățile propun reducerea cu 16,7 milioane de lei a veniturilor asigurărilor sociale. Sunt afectate și pensiile?

30 octEconomie
Comercianții ar putea scăpa de legea bonurilor care le-ar aduce amenzi. Discuții pentru amânarea cu încă un an a prevederii
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



