Procurorii DNA au descins, miercuri dimineaţă, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Dâmboviţa pentru controale, după explozia din Crevedia.
În acest caz sunt două dosare penale pentru abuz în serviciu deschise în privinţa felului în care s-a acţionat referitor la staţia GPL din Crevedia.
Unul dintre acestea, potrivit unor surse, ar viza controlul făcut de ISU Dâmbovița în anul 2020 la stația GPL.
Cel de-al doilea dosar, tot deschis de DNA, privește ceea ce s-a întâmplat sâmbătă, la Crevedia.
Anchetatorii au intrat deja înăuntru și, cel mai probabil, urmează să verifice acele documente, avize pe care ei le-au retras, dar și instituțiile pe care le-au înștiințat după ce au retras avizul de funcționare al stației GPL.
Procurorii DNA au descins, miercuri dimineaţă, la sediul ISU Dâmbovița, după explozia de la Crevedia
Trending

16 sepEconomie
Românii care primesc bani în plus la pensie de la 1 octombrie 2026. Cine sunt beneficiarii

16 sepActual
Nu ai autorizație la o construcție deja existentă? Iată cum o poți aduce, mai nou, în legalitate

16 sepPolitica
Averea lui Alexandru Bociu, șeful ANSVSA pe care ciobanii îl vor demis. Salariul pe care îl încasează de la stat

16 sepEconomie
Afacerea lui Mugur Isărescu a înflorit. Guvernatorul BNR a dat lovitura cu vinurile familiei, chiar și pe secetă financiară

16 sepEconomie
Schema din orice restaurant care te face să plătești mai mult decât ai fi consumat. Prea puțin se prind de acest truc

16 sepEconomie
Țara iubită de români unde primești 5.000 de euro pe an dacă te muți acolo. Bani în plus pentru cine are copii

16 sepActual
Ce se schimbă pentru șoferii de ridesharing și operatorii de transport alternativ din 18 septembrie. ARR mută totul online

16 sepEconomie
De la ce a pornit protestul ciobanilor din București. Evenimentul s-a lăsat cu violențe și încălcarea legii

16 sepEconomie
Top 10 orașe din România unde merită să cumperi teren agricol în 2026

16 sepEconomie
Cum îți poți reduce factura la căldură cu 40% iarna aceasta. Sfaturi verificate de experți
Articole Similare

29 minute în urmăEconomie
Ești specialist în tehnologie? Statul nu-ți va mai da voie să pleci din țară, dacă locuiești în China

circa 1 oră în urmăEconomie
Dispare supraimpozitarea contractelor part-time. Ordinul a venit de la Ilie Bolojan, dar toate partidele susțin proiectul

circa 1 oră în urmăExterne
Ursula von der Leyen vrea să le taie minorilor accesul la rețelele sociale. Fără TikTok, Facebook, Instagram și altele în UE

circa 2 ore în urmăEntertainment
Cele 4 crâșme românești care au ajuns să impresioneze străinii din întreaga lume. Sunt în top 100 la nivel de continent

06:30Horoscop



