sursa foto:  aktual24.ro

Protestatarii #REZIST riscă dosar penal! Ce li se va întâmpla după ce au vandalizat casa lui Iordache

Mai mulți protestatari #Rezist, între care Mălin Bot, Cristian-Mihai Dide și Marian Ceaușescu, au vandalizat poarta şi garajul lui Florin Iordache, desenând cu vopsea albă un mesaj obscen şi lipind mai multe afișe cu diferite mesaje, ca reacție la semnele pe care deputatul le-a arătat în plenul Parlamentului.

Potrivit art. 253 din Codul Penal „(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Dacă autorii pot fi identificaţi pe înregistrarea video publicată de Mălin Bot, ceilalţi participanţi ar putea fi consideraţi complici. Potrivit legii,  „(1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.”

Având în vedere funcţia lui Florin Iordache, fapta protestatarilor ar putea fi încadrată chiar la ultraj (art. 257 Cod Penal).

Singurul element care lipseşte deocamdată este o plângere a lui Florin Iordache. „Pentru faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”, se arată în alin. (6) al art. 253.

Florin Iordache a fost contactat de către jurnaliștii de la știripesurse.ro pentru a-i cere opinia acestuia și a afla dacă va depune plângere, însă acesta nu a răspuns.

Citește și:

Cine a comandat arestarea Elenei Udrea – Momentul-cheie ales pentru reținerea fostului ministru al Turismului

Este oficial! S-a anunțat când se va face modificarea privind ajutoarele sociale

Exclusiv Sute de mii de clienți ai Băncii Transilvania sunt vizați! Se întâmplă din 3 ianuarie 2019

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare