sursa foto:  stiribancare.ro

Raiffeisen Bank, serviciu gratuit pentru clienții săi! Amenințată cu boicotul după ce Austria s-a opus aderării României la Schengen, banca face o nouă mutare

După ce Austria s-a opus aderării României la spațiul Schengen, Raiffeisen Bank, companie austriacă, a fost amenințată cu boicotul.

Acum, gigantul bancar vine cu un nou serviciu pentru clienții săi.

Raiffeisen Bank lansează „Banking 1:1„, un mod personal și interactiv de a construi un plan financiar, împreună cu clienții, prin inovația Raiffeisen Bank: Smart Finance. Dezvoltată de echipa locală condusă de Monica Udrescu, Director Executiv Canale de Vânzare, aplicația va oferi suport experților Raiffeisen Bank care au la dispoziție tablete mobile, cu ajutorul cărora pot realiza un plan financiar personalizat, se precizează într-un comunicat de presă.

În urma unui dialog simplu, expertul băncii poate oferi soluții personalizate. Informații despre planurile, nevoile și dorințele clientului discutate 1:1 cu reprezentantul nostru sunt introduse în aplicația interactivă Smart Finance, care generează un plan financiar personalizat.

Serviciul nu presupun costuri

Acest serviciu nu presupune niciun cost și vine fără nici o obligație de cumpărare a altor produse bancare. Tradițional, băncile ofereau acest tip de servicii celor cu venituri foarte mari, în cadrul Private Banking. De altfel, Andra Ion, managerul diviziei de Planificare Financiară Personală și Private Banking, și echipa sa, oferă activ expertiza lor în dezvoltarea aplicației Smart Finance. Ca orice produs digital, aplicația este dezvoltată cu feedback-ul a peste 172.000 de clienți și a experților noștri care o folosesc. Vom continua să învățăm din fiecare feedback și să o îmbunătățim constant. Echipele noastre deja au început dezvoltarea unei soluții asemănătoare și pentru afaceri. Tehnologia înseamnă doar suport, experții noștri sunt cheia pentru discuții cu clienții despre problemele lor reale.  

 „Ne bazăm pe reprezentanții noștri, pe expertiza lor financiară susținută de soluții digitale – ca inovația Smart Finance, dezvoltată în timp record de echipa românească de produs. Am făcut această investiție, ca parte din strategia noastră de democratizare a planificării financiare pentru toți românii. Am convingerea că acest proiect va propune un nou mod de a face banking.  

Suntem azi o bancă solidă, care are încrederea a milioane de clienți, cu un indicator de recomandare record și în creștere. Datorită rezultatelor noastre, a poziției bune de lichiditate și capitalizare, putem să ne angajăm, confortabil și pe termen lung, la o investiție semnificativă. Facem asta pentru un viitor financiar mai bine gestionat pentru fiecare dintre clienții noștri”, a spus Zdenek Romanek, Președinte și CEO Raiffeisen Bank România

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare