raluca turcan

sursa foto:  facebook

Raluca Turcan, reacție-fulger după vizita de la Sibiu: ‘Am cerut colegilor din Agenție, celor din Inspecția Socială, reluarea verificărilor anchetelor sociale ale primăriilor. Sunt doi ani de zile de când astfel de controale nu au mai avut loc’

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a transmis sâmbătă pe pagina sa de Facebook, că solicită inspectorilor să controleze anchetele sociale ale primăriilor, verificare care nu s-a mai făcut în ultimii doi ani de zile.

✅ ”Am transmis astăzi, la Sibiu, conducerilor instituțiilor din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale îndemnul meu la acțiune. Așa cum, de altfel, am comunicat tuturor structurilor naționale pe care le coordonez, le-am spus colegilor că românii trebuie să simtă implicarea lor și că mă aștept să fie pro-activi, să vină în întâmpinarea problemelor cu soluții gândite la nivelul a ceea ce am (și au!) pretenția că sunt: profesioniști ai domeniilor de care răspund.
Am cerut propuneri scrise, asumate, de îmbunătățire a activității și i-am asigurat de disponibilitatea mea și a tuturor colegilor de la București. De altfel, și la Sibiu, echipele din conducerile instituțiilor au numărul meu de telefon și sper să îl folosească fără reținere atunci când sunt chestiuni care privesc rezolvarea problemelor oamenilor.
Cred că până la acest moment toți cei din sistem au aflat că suntem în fața reașezării asistenței sociale și că intenționăm inițierea de noi legi pentru salarizare unitară și pensii. Mă aștept ca toți cei care reprezintă aceste domenii să participe la găsirea celor mai bune soluții.
✅ AJOFM SIBIU:
➡️ Le-am comunicat colegilor de la Agenția Județeană preocuparea mea în legătură cu rata șomajului. Știu că cifrele la Sibiu nu arată rău în raport cu situația în care ne aflăm. Măsurile luate de Guvernul României au contribuit la păstrarea ratei șomajului în niște parametri normali. Vreau, însă, ca rolul agenției în ocuparea forței de muncă să capete alt ritm și efecte mai categorice.
➡️ Am verificat situația plăților șomajului tehnic și a celorlalte măsuri și am comunicat că vreau să nu existe sincope în raport cu agenții economici sibieni.
✅ AJPIS Sibiu:
➡️ Am cerut colegilor din Agenție, celor din Inspecția Socială, reluarea verificărilor anchetelor sociale ale primăriilor. Sunt doi ani de zile de când astfel de controale nu au mai avut loc.
➡️ Am un deosebit respect pentru munca funcționarilor din asistență socială a primăriilor, știu că uneori lipsa personalului le îngreunează situația, însă cred că Inspecția Socială trebuie să se asigure că datele sunt cele corecte. De altfel, la nivel de guvernare, i-am asigurat pe români că cei care pur și simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duși în spate de oamenii harnici.
➡️ M-am asigurat, de asemenea, astăzi, că alocațiile vor intra în plată la nivelul majorat în luna februarie și am solicitat tuturor colegilor opinii cu privire la stimularea reinserției în muncă a proaspetelor mame. Cred că încurajarea revenirii cât mai devreme la serviciu după naștere poate reduce neplăcerile de tot felul, poate contribui la previzionările angajatorului și poate reduce deprofesionalizarea. Firește, măsura rămâne opțională, dar cred că poate fi mai bine stimulată și în acest sens am solicitat puncte de vedere colegilor de la Sibiu.
➡️ La nivel național – deci și la Sibiu – ne confruntăm cu o situație stranie la evaluarea căreia încă lucrăm: aceea a beneficiarilor (în general beneficiari-moștenitori) care nu mai trăiesc în România. La Sibiu, pe una dintre prevederile legale, 80% dintre posibilii beneficiari se află în afara granițelor țării. Aceștia nu au domiciliul în România și, uneori, nici cetățenie. Sper că o analiză corectă bazată pe datoria morală a statului și raportată la efortul bugetar să ne ajute ca la nivel guvernamental să conturăm o decizie cât mai curând.
✅Casa Județeană de Pensii Sibiu:
➡️ Am solicitat reprezentanților CJP o simulare care să arate, în cazul județului Sibiu, cât timp este necesar pentru a actualiza și apoi recalcula pensiile. Suntem, așa cum spuneam, într-un moment de reașezare a principiilor și vreau să știu cum putem proiecta în timp acest demers. Contributivitatea este elementul esențial pentru mine și colegii mei din Guvern și asta am întărit din nou, astăzi, la Sibiu.
✅ ITM:
➡️ Am insistat în întâlnirea de astăzi și asupra unei condiții de colaborare cu mine, ca ministru, valabilă în special pentru instituțiile de control, dar nu numai: INTEGRITATE. Am solicitat conducerii ITM să fie intransigentă cu abaterile salariaților săi de la normele de integritate. Nu voi permite ca activitățile funcționarilor onești să fie puse la îndoială de posibile fapte ale unora care-și înțeleg greșit rolul. ITM are răspunderi majore și nu se poate achita de ele decât cu maximă corectitudine.
➡️ De asemenea, am solicitat implicare totală în determinarea tuturor instituțiilor statului de a lua măsuri de accesibilizare pentru persoanele cu deficiențe. De la rampe și până la marcaje pentru nevăzători, toate acestea trebuie realizate, iar ITM trebuie să insiste ca toate instituțiile să o facă. Și mă aștept, evident, ca instituțiile din subordinea MMPS să fie model – atât în clădirile lor, cât și în on-line (site-uri cu îndrumare vocală, spre exemplu).
✅ Întâlnirea de la Sibiu, o continuare a celor pe care le-am avut deja în restul țării, este un pas normal pentru radiografierea cât mai corectă a situației din MMPS. Voi purta dialoguri similare peste tot în țară și voi vizita, mai cu seamă la Sibiu, toate instuțiile din subordine și pe cele a căror activitate intră în coordonarea ministerului de care răspund. Sunt un om al dialogului și cred că o bună parte dintre soluții vin de la cei din teritoriu, de la “firul ierbii”, a scris Raluca Turcan pe Facebook
Citește și:

Vești importante: Sunt vizați peste 5 milioane de români! Dacă vă înscrieți acum, puteți beneficia de o reducere importantă în următoarea perioadă de timp

A izbucnit un scandal uriaș în Poliție! ‘Uite, măi prăpăditule!’, ‘Fugi înapoi la nașul tău și pupă-i ghiulul’, ‘Tu mă ameninți pe mine?’

SURSE Lucian Bode ar urma să dea startul la ‘execuții’! Bogdan Despescu ar avea zilele numărate în fruntea MAI!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare