sursa foto:  replicaonline.ro

Rareș Bogdan, despre aderarea la Spațiul Schengen: ‘Există oarecare premise pentru începutul anului’

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat că nu este vorba de un eşec în privinţa aderării la Schengen şi de data aceasta este vorba despre o retragere strategică de pe ordinea e zi. 

Rareş Bogdan a precizat că în momentul de faţă există dialog la nivel de miniştri de Interne, de Externe, preşedinţie şi ambasadorul Hurezeanu.

Rareş Bogdan a declarat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, că nu este vorba de un eşec în privinţa Schengen şi de data aceasta este vorba despre o retragere strategică de pe ordinea e zi, pentru că ”suntem în cuplaj cu Bulgaria, care nu are votul în Parlamentul de la Haga”.

După ce Bulgaria primeşte votul, noi, faţă de acum un an, culoarele diplomatice sunt desţelenite, în sfârşit deschise, după ce în urmă cu un an, după refuzul fără nicio explicaţie plauzibilă a Austriei, puterea de la Bucureşti a decis să retragă atât consulul general cât şi ambasadorul timp de trei luni de zile, iar aceste culoase au fost îngheţate”, a arătat el.

Europarlamentarul PNL a precizat că în momentul de faţă există dialog la nivel de miniştri de Interne, de Externe, preşedinţie şi ambasadorul Hurezeanu.

Există oarecare premise pentru începutul anului”, a menţionat Rareş Bogdan, arătând că ”pe de o parte este vorba de chestiuni economice, de aprope 1,5% din PIB pentru noi, dar camioanele, trenurile care stau la graniţe sunt şi ale companiilor austriece, nu doar ale celor româneşti. Rareş Bogdan a mai afirmat că este vorba şi de o chestiune ce ţine de ”coeziune europeană”..

În momentul de faţă, există o teamă accentuată la Bruxelles, de la Comisie în special, continuând la Parlament şi Consiliu, că cei 16% suveranişti şi antieuropeni prezenţi astăzi în Parlamentul European, se pot duce pe estimările făcute pe eurobarometre spre 35% sau 40%, ceea ce poatedeveni periculos pentru construcţia europeană”, a mai afirmat Rareş Bogdan, conform news.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare