boureanu

sursa foto:  Facebook

Răsturnare de situație în cazul Boureanu! Ce au stabilit medicii

Cristian Boureanu a fost arestat prevenit pentru 30 de zile, în urma unei altercații cu polițistul Ovidiu Andrei. Acesta, aflat în stare de ebrietatea, a jignit autoritățile și a lovit un polițist în zona intimă. Aflat în arest, Boureanu a acuzat dureri de cap și a fost dus la spital.

Se pare că pumnul încasat îi va da ceva bătăi de cap. După o examinare amănunțită, doctorii de la IML au stabilit că parlamentarul are nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

Potrivit Libertatea, rezultatul acestor investigații medicale prinse într-un raport preliminar vor ajunge pe masa procurorilor de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 care vor evalua situația din punct de vedere juridic.

Cristian Boureanu a fost supus mai multor analize, printre care și radiografii ale craniului și ale danturii.

”Tot ce e scris în fișa întocmită la Floreasca (n.r. Spitalul Clinic de Urgență Floreasca) a fost confirmat de examinarea medico-legală. Fisuri ale timpanului, ale mandibulei, lipsa a doi dinți și deteriorarea altor cinci. Este un raport preliminar întocmit în regim de urgență pentru a putea fi folosit în instanță. (nr. ieri s-a judecat contestația la măsura arestării preventive). Conform acestui document, Boureanu are nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale”, au dezvăluit surse judiciare.

Vezi și Grindeanu, acuzații grave la adresa lui Dragnea! De ce a vrut liderul PSD ca moțiunea de cenzură să aibă loc astăzi

A ieșit la iveală! Din ce motiv a plecat Corina Drăgotescu de la România TV

Adevărul: cine a declanșat de fapt CRIZA politică! Rolurile lui Grindeanu, Ponta și BINOMUL

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare