Regizorul Cristi Puiu a vorbit, duminică seara, despre pandemia de coronavirus și despre măsurile impuse în această perioadă.
Cunoscutul regizor a declarat, la Antena 3, că este teribil cum funcționează frica.
„Cine plătește pentru oalele sparte. Cine plătește pentru oamenii care au murit aşa ca din întâmplare? Este aberant să spui că te vaccinezi doar ca sa pleci în Grecia.
Cred că o să vină vremuri foarte grele şi participam cu toții la asta. Frica pe care au injectat-o autorităţile, cu această pandemie, a găsit un teren propice în fiecare dintre noi.
Şi mie mi-a fost teama. În mod evident îi creditez pe cei care se află la putere. Nu pui sub semnul întrebării deciziile sau în orice caz nu într-o situaţie de tipul asta de o asemenea anvergură. (...) Când am fost la Berlin, am văzut cum se făcea aşa un gol în jurul chinezilor sau oamenilor din orient.
Este teribil cum funcționează frica! Mi se pară şi mai grav să nu îţi manifești solidaritatea, în special în situații de genul asta. În cel fel îl ajuți dacă injectezi asta. Iar medici știu asta şi ar trebui să vorbească dar nu sunt primiți să vorbească. De ce se întâmplă asta?”, a spus Puiu.
„Cred că atunci când o cetate este asediată, locuitorii trebuie să strângă rândurile şi să se bată cu inamicul. Dacă inamicul asta este virusul SARS-COV-2 atunci de ce fugim care încotro şi ne ascundem prin crăpături şi vizuine? Dacă ţara este asediată, dacă planeta este asediată de ce se alimentează frica? De ce oamenii care au obiecţii sunt executați public? De ce”, a întrebat regizorul Cristi Puiu, la emisiunea „Subiectiv” de la Antena 3.
Vezi și
Polițiștii reacționează la dezvăluirea făcută de Bugetul.ro! ‘Efectul hărțuirii polițiștilor de USR-PLUS: Numeroase cereri de pensionare și numărul este în creștere!’
Se pregătește suspendarea lui Klaus Iohannis? Operațiunea ‘Cîțu beat/drogat’ ar putea fi preambulul suspendării șefului statului, spune Cozmin Gușă
Date EXCLUSIVE! Val de pensionări în Poliția Română!
Regizorul Cristi Puiu, despre pandemia de coronavirus: 'Este aberant să spui că te vaccinezi doar ca sa pleci în Grecia'
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



