Avocatul Poporului, Renate Weber, susţine că titulatura instituţiei pe care o conduce este "pompoasă" şi "nefericită", pentru că poate să inducă în opinia publică percepţii greşite cu privire la ce poate şi trebuie să facă AP.
Weber a participat la conferinţa "De ce Ombudsman organizaţional", organizată de Asociaţia Consiliul de Arbitraj şi Soluţionare Alternativă a Litigiilor - CASAL, în parteneriat cu OMV Petrom şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor.
"Titulatura de Avocatul Poporului este, în opinia mea, pompoasă şi nefericită, pentru că poate să inducă în opinia publică percepţii greşite cu privire la ce poate şi trebuie să facă o asemenea instituţie. De ce am mers noi pe o asemenea denumire, nu ştiu să vă spun, pentru că tradiţional, într-adevăr, este instituţia Ombudsman. (...) Se pare că ne-am inspirat din Spania, acolo se numeşte Defensor del Pueblo. (...) Eu pot să vă spun o istorie pe care o ştiu personal, că am făcut avocatură în perioada comunistă şi atunci nu prea spuneai avocat, nu ţi se adresa nimeni cu avocat, ci cu domnul apărător şi a fost un fel de răzbunare a avocaţilor după 1990, măi, noi nu mai suntem apărători, suntem avocaţi. Dar de aici până la formula de Avocatul Poporului în Constituţie era cale lungă. (...) Instituţia, ca în alte părţi, păstrează trăsătura esenţială, aceea de a fi apărător al drepturilor persoanelor în raporturile dintre persoanele fizice şi autorităţile publice, dar nu chiar toate autorităţile, că unele sunt categoric excluse", a afirmat Weber.
Ea a adăugat că ar prefera ca Avocatul Poporului să poată avea doar un singur mandat, de 5 ani, dar acesta să fie "bătut în cuie", adică fără posibilitatea de a fi revocat de Parlament.
"Aţi auzit foarte mult despre cât de politizată este instituţia, despre ce înseamnă numiri politice, acum există o întreagă intenţie de a reflecta asupra unei alte numiri. Cert este că, în România, Avocatul Poporului este numit de Parlament pentru un mandat de 5 ani. Dacă mă întrebaţi pe mine, ca să vorbim de o instituţie a cărei independenţă este respectată de toată lumea, mandatul acesta ar trebui să fie bătut în cuie şi atât. Mai bine îi dai doar un mandat Avocatului Poporului, în opinia mea, fără posibilitatea de a-l revoca, decât să îi dai două mandate, ăsta este maximum, dar să aibă tot timpul posibilitatea de a-l revoca. Părerea mea este că asta vulnerabilizează. Evident că întotdeauna depinde şi de persoana respectivă, dar, câtă vreme există posibilitatea revocării, există riscul ca o persoană să nu se comporte atât de independent cât ar fi de aşteptat din partea ei să o facă", a explicat Renate Weber.
Ea a spus că "ar renunţa şi mâine" la competenţa pe care o are Avocatul Poporului de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţii de neconstituţionalitate ale legilor şi ordonanţelor Guvernului.
"Avocatul Poporului din România, spre deosebire de alţi confraţi de-ai săi din alte ţări, are nişte competenţe care sunt numai ale lui. Prima competenţă este de sesizare directă a CCR cu excepţii de neconstituţionalitate a legilor şi a ordonanţelor, unde orice ai face percepţia va fi într-un fel de-o parte, în alt fel de cealaltă parte. De aia vă spun că e politizată. (...) Problema cea mai mare este sesizarea CCR, o competenţă pe care nu o găsim în alte ţări. Multă lume, cumva, se uită invidios la noi - vai, ce putere aveţi. Da, dacă vreţi să vă amestecaţi într-o bătălie politică şi să navigaţi în ape tulburi încercând să ţineţi corabia pe o linie de plutire. Eu, personal, dacă ar fi după mine, aş renunţa şi mâine la această competenţă, mai ales că a fost un referendum care a fost validat de 6 milioane de oameni ca şi alte structuri, instituţii ale statului să aibă competenţa asta. Aştept cu interes modificarea constituţională în acest sens, dar, sincer, nu cred că pe timpul vieţii mele o să văd o asemenea modificare", a declarat Weber.
Renate Weber iese la rampă! 'Este pompoasă şi nefericită'
Trending

03 noiPolitica
Daniel Băluță, reacție după informațiile despre divorț. Primarul Sectorului 4 a apărut alături de o altă femeie

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

03 noiSocial
Toți românii cu carduri de sănătate trebuie să știe. Se întâmplă în noiembrie, ce a anunțat CNAS

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

03 noiPolitica
Luca Niculescu vrea să evite noi taxe în 2027. Majorarea celor existente nu este exclusă

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim
Articole Similare

15:17Actual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

14:02Economie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

12:46Actual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



