Avea doar 71 de ani și după o luptă crâncenă cu cancerul, organismul ei nu a mai rezistat. Aimee Iacobescu a fost una dintre cele mai apreciate actrițe din România, dar ultima parte a vieții a fost dominată de un scandal. Aceasta s-a plâns că trăiește în sărăcie și că toți banii ei se duc pe medicamente. A făcut o solicitare către UNITER pentru a primi o indeminzație suplimentară, dar a fost refuzată.
Actrița se plângea în urmă cu câteva luni că nu are bani să-și cumpere medicamentele necesare și că rămâne doar cu 40 de lei pe lună. Ajunsese să fie nevoită să-și vândă obiectele de valoare din casă.
Singura şansă a actriţei o constituia o indemnizaţie de la UNITER, (Uniunea Teatrală din România), de 2.700 de lei. Pentru această indemnizație făcuse cerere de mai mulţi ani, dar fără folos. Toate cele 100 de indemnizaţii sunt însă date altor actori, iar Aimee Iacobescu nu ar putea intra pe lista lor decât prin decesul unuia dintre ei. Artista a fost ținta criticilor, atât din partea colegilor de scenă, cât și din partea publicului larg, potrivit cancan.ro.
Pensia actriței era de 2325 de lei, la care se adaugă 50%. Asta înseamnă că avea pensia totală 3.487 de lei, potrivit lui Ion Caramitru. Cu toate acestea, Aimee Iacobescu a negat că ar fi primit aceşti bani. Ea a susținut că are o pensie de 2.040 de lei, bani care nu îi asigură traiul zilnic, deoarece se duc, în mare parte, pe medicamente. Ea a mărturisit în nerepetate rânduri că rămânea cu doar 40 de lei pe lună, întrucât toți banii ei se duceau pe medicamente.
Citește și...
Se schimbă regulile pentru sportivi: Cum se aplică CAS și CASS în cazul lor
Încă o bombă sexy în Guvern! Cine a stat în spatele numirii ei
Renumita actriță Aimee Iacobescu a murit de tristețe! Ce pensie primea aceasta și cui a cerut ajutorul înainte de moarte
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



