sursa foto:  gazetadecluj.ro

Replică dură pentru Olguța Vasilescu! ‘S-o aud cum se bate ea în piept cu cărămida’

În cadrul mitingului PSD, desfășurat la Craiova, fosta șefă a Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a pus tunurile pe economistul Florin Cîțu, senator PNL, precum și pe profesorul Cristian Păun, consilier pe probleme economice al PNL.

În replică, Cristian Păun a provocat-o pe Olguța Vasilescu la o dezbatere în privința salariului minim pe economie, după ce fosta șefă a Muncii a spus că acesta vrea să-l reducă la 1.000 de lei.

Mai mult, Păun a tras un semnal de alarmă, anunțând că „mai e puțin timp” până când ne va lovi criza economică.

„Dacă nu ar fi distractiv, ar fi de plâns. Nu am spus niciodată că se taie salariul la 1.000 de lei, eu am spus altceva și s-a și transformat într-o inițiativă legislativă a PNL treaba aceasta. Am spus să înceteze această dinamică a salariului minim pe economie în România, din pix, arbitrar, când vin alegerile, pentru că PSD-ul, din păcate, asta face. Folosește această pârghie foarte puternic, din punct de vedere electoral.

Cine plătește salariul minim în economie? Salariul minim îl plătește economia privată. (…) Mie mi-ar plăcea să discut și să dezbat cu doamna Olguța Vasilescu, să dezbat problematica salariului minim pe economie și economia din spatele salariului minim, dar mă îndoiesc că își va dori vreodată să intre într-o dezbatere de tipul ăsta. Haideți să nu mai creștem acest salariu minim pe economie, fără să ținem cont de productivitatea reală a muncii, fără să ținem cont de valoarea adăugată, fără să ține cont de capacitatea economiei de a plăti acest salariu.

Îi atrag atenția Liei Olguța Vasilescu la următorul lucru: dacă criza sau recesiunea și orice economist îi poate spune că economia are o evoluție ciclică, și economia românească va intra în recesiune, economia românească va intra mai abitir ca țările din jur. Să ne amintim că la ultima criză Polonia creștea cu 2%, iar România se prăbușea cu 11%. Și noi o să cădem mai abitir ca alții, iar, în momentul în care cădem, firmele private din România vor fi obligate prin lege să plătească, minim, acel salariu. Să văd eu companii cu patru, cinci, șase angajați, cărora le scad vânzările cu 30% – cam așa a fost media atunci -, să văd eu de unde scot banii de salariu minim pe economie. S-o aud pe doamna Olguța Vasilescu cum se bate ea în piept cu cărămida, cum a rezolvat problemele României, dar mai e puțin timp până atunci. Nu durează mult să se inverseze ciclul economic, că e natural să se întâmple asta”, a afirmat, la Realitatea TV, Cristian Păun.

Vezi și INTERVIU Ultimul român condamnat la moarte scoate la suprafață detalii halucinante! Cine a ordonat uciderea sa – Suma primită de Mafie

Bucurie imensă pentru milioane de români! De ce beneficii veți avea parte

SURSE Informație-bombă după ultimul avertisment dat de Liviu Dragnea! ‘Se cheltuie bani pe prostii’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare