sursa foto:  Eugen Dinu

Reportaj de stare de urgență: România, închisă ‘până trece balamucul’

E vineri, 27 martie 2020. La 102 ani de la Unirea României cu Basarabia, suntem izolați la domiciliu, în vremuri de molimă.

Nu prea mai avem voie să ieșim din casă, decât în situații urgente. Iar mesajul care tronează la intrarea în celebra Terasă Obor, în prezent cu lacătul pus, descrie cel mai bine România actuală: ÎNCHIS până trece balamucu’.

În urmă cu o lună, Piața Obor era plină de mușterii, acum parcă trăim într-un western vechi, din anii ’70 și așteptăm ca, dintr-o clipă într-alta, un balot de paie să treacă furtunos prin fața ochilor noștri.

La intrarea din piață, acolo unde, până la decretarea stării de urgență, găseai diferite ustensile de bucătărie, obiecte pentru munci agricole și câte și mai câte, e pustiu.

Imagini goale, fără oameni, fără viață. O civilizație recent apusă pare că și-a lăsat amprenta în aceste locuri, în care oamenii nu mai fac parte din peisaj.

Porumbeii le-au luat locul oamenilor

În loc de clienți, găsim mulți porumbei – undeva la 50 de perechi. Vizibil afectați și ei de aceste vremuri, se năpustesc asupra ta, cerșindu-ți o boabă de grâu, o firimitură, orice pentru a-și astâmpăra foamea.

Când văd că nu obțin nimic, asemeni unui cerșetor de rând, pleacă mai departe.

După valul de porumbei, apar și primii oameni, înghesuiți în spatele unei dube. Nu-s clienți, sunt de-ai locului, de-ai pieței. Au de descărcat marfă.

„Închis până trece balamucu’”

În stânga halei noi, Terasa Obor, celebră pentru micii săi, este închisă. Gică Petrescu și Gil Dobrică nu se mai aud în boxe. O liniște mormântală i-a înlocuit.

„Închis până trece balamucu’” – este mesajul scris pe o foaie A4 și lipit la intrarea în terasă.

Așa că să mergem mai departe.

La piață, doar câțiva clienți

Bucureștenii par să respecte cu sfințenie ordinele date de mai-marii țării. Doar câțiva au venit la piață, pentru a-și lua, probabil, cele necesare.

Pe tarabe, în perioada stării de urgență, prețurile legumelor de sezon nu s-au schimbat: 3-4 lei – salata, 2-2,5 lei – legătura de ridichi, 1-1,5 lei – ceapa verde, 1-1,5 lei usturoiul verde etc.

 

Tarabele din spatele pieței au fost părăsite

În spatele pieței nu mai e forfotă mare. Nimeni nu se mai îmbulzește, nu te mai lovește niciun căruț.

E liniște acum, însă să sperăm că nu pentru mult timp.

Text și foto: Eugen Dinu.

               

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare