Moldova este una dintre regiunile României ce a fost, timp de mai bine de 30 de ani, ocolită de marile proiecte de investiții. Hotărât să schimbe lucrurile în bine și în această privință, PSD a inițiat încă de la intrarea la guvernare o serie de proiecte strategice al căror scop principal este de a iniția relansa economic această zonă importantă a țării.
Guvernul condus de Marcel Ciolacu a a alocat pentru Moldova cei mai mulţi bani din istoria post-decembristă pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru sănătate și pentru educație. Alături de dezvoltarea regiunii din punct de vedere economic, social-democrații țintesc și creșterea nivelului de trai și oferirea unor condiții de viață adecvate secolului în care trăim.
Autostrăzi și în Moldova, un vis devenit realitate datorită PSD
Moldova beneficiază de proiecte majore de infrastructură, iar de la intrarea PSD la guvernare, regiunea a început să se transforme semnificativ. Aeroportul Iași a fost finalizat, iar Autostrada Moldovei A7 are finanțare completă și se construiește într-un ritm fără precedent.
În paralel, se desfășoară proiectarea pentru segmente din Autostrada Unirii A8, ce va conecta Moldova de Târgu Mureș, unde se va intersecta cu A3. Cu autostrăzile A7, A8 și A13, Guvernul Ciolacu va închide „cercul” de infrastructură ce va contribui la dezvoltarea regiunii de est a României.
Finalizarea acestor lucrări majore de infrastructură vor aduce noi locuri de muncă bine plătite și noi oportunități de afaceri, într-o zonă până acum trecută cu vederea de marii investitori.
Investiții de aproape 4 miliarde de lei, în spitalele din Moldova
Încă din anul 2005, în România au fost discuții despre construcția unor spitale regionale, dintre care unul în Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate, după ce PSD a luat decizia de a direcționa resurse semnificative pentru îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zona Moldovei, o regiune care a suferit mult timp din cauza subfinanțării și a lipsei de echipamente moderne.
Anul acesta au început lucrările la Spitalul Regional din Iași, o unitate spitalicească care va avea 850 de paturi, din care 101 de terapie intensivă, 20 de săli de operații și peste 70 de cabinete de ambulatoriu. Spitalul își va desfășura activitatea într-o clădire pe 9 niveluri, având peste 200.000 mp, cu un cost de peste 367 milioane de euro.
Investițiile în spitalele din zona Moldovei îmbunătățesc semnificativ calitatea și accesibilitatea serviciilor medicale.
PSD a prioritizat aceste investiții, ce includ un nou pavilion la Spitalul Județean Bacău (investiție de 58 mil. euro din PNRR), un nou spital de 1,7 mld. lei la Neamț, Spitalul de recuperare medicală și paliație „PRECISTA” din Roman (investiție de 175 mil. lei) și reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Focșani, costurile fiind de 300.000 lei.
Prin aceste proiecte, PSD demonstrează un angajament ferm pentru dezvoltarea unui sistem de sănătate robust și eficient în Moldova!
Un sfert din cele 29 de campusuri de învățâmânt dual, în estul României
Guvernul României a aprobat, în decembrie 2023, prin Memorandum, creșterea alocării bugetare cu peste 250 de milioane de euro pentru apelul de proiecte privind dezvoltarea consorțiilor regionale și a campusurilor profesionale integrate. Astfel, vor fi finanțate 29 de campusuri de învățământ dual în toate cele 8 regiuni de dezvoltare, iar cele două regiuni de est (Nord Est și Sud Est) vor primi fonduri nerambursabile prin PNRR.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Centrul de excelență pentru învățământ dual-tehnic preuniversitar și universitar Buzău, Consorțiul pentru învățământ dual Vrancea, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Consorțiul Regional Integrat pentru Învățământul Dual Galați și Consorțiul regional pentru învățământ dual preuniversitar și universitar Tehno – Dobrogea vor primi astfel cel puțin câte 97 de milioane de lei fără TVA.
„O altă prioritate, după discuțiile din ultimele săptămâni cu reprezentanții tuturor marilor investitori, atât români cât și străini, este să găsim soluții pentru deficitul forței de muncă. Este o problemă structurală a economiei și de aceea voi propune mediului privat un program național pentru extinderea accelerată a învățământului dual. Acest parteneriat trebuie să ne permită ca în următorii cinci ani să avem 50.000 de locuri anual, cerute de mediul de afaceri, în învățământul dual – de cinci ori mai mult decât acum”, a declarat Marcel Ciolacu.
PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.
Partidul Social Democrat - Alianta PSD-PNL CMF 41240002
Revitalizarea economică a județelor Moldovei, prioritate strategică pentru PSD
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



