Datele anului 2022 arată că România a ajuns în clasamentul celor mai importanți producători de cireșe din Uniunea Europeană, cu peste 75.000 de tone de fructe.
Cireşele de mai s-au copt la început de iunie şi sunt numai bune de mâncat. Sunt mai mari, dar şi mai puţine decât într-un an obişnuit, spune Ionela Morar, pomicultor din Alba, iar de vină pentru acest lucru a fost valul de frig din primăvară. Preţurile au scăzut şi ele, iar un kilogram costă 20 de lei, direct din livadă.
La Stăuini, în județul Alba, familia Morar are o livadă care se întinde pe 20 de hectare. De curând a început culesul cireșelor și adună în jur de trei sute de kilograme pe zi, mai puțin decât în alți ani.
Producătorii dau vina pe vremea neprielnică din primăvară. Toate soiurile care erau productive au făcut anul acesta fructe puține, dar mari.
Cireșele sunt frumoase, coapte și dulci, numai bune de mâncat. La poarta livezii, cireșele costă 20 de lei, iar în piețe un kilogram ajunge la 30 de lei, scrie antena3.ro
România, în topul producătorilor de cireşe din Uniunea Europeană! Cât costă un kilogram
Trending

17 sepActual
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație

17 sepPolitica
Victor Ponta, propus premier. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a mai fost șeful Executivului, și-a dat demisia după tragedia Colectiv

17 sepActual
Escrocheria prin telefon care îl păcălește și pe cel mai deștept. Crezi că te sună familia sau un prieten și rămâi fără bani în conturi

17 sepEconomie
Schema pe care ar urma să o facă PPC cu Flanco. Ce trebuie să știe românii care au facturi de la distribuitorul de energie

17 sepEconomie
Alimentele pe care nu trebuie să le consumi când iei antibiotic. Nutriționistul Tania Fântână explică ce se întâmplă în corpul tău când nu respecți regula

17 sepEconomie
Ar urma să apară primul BEES în România. Ce înseamnă, mai exact, venirea unui gigant spaniol pe piață

17 sepEntertainment
Se dau 500 de lei ajutor de încălzire de la stat. Cine poate încasa, lunar, banii, care sunt actele necesare și procedura, pas cu pas

17 sepEntertainment
Terasa din Mall Băneasa a patronilor Mobexpert. Dan Șucu și soția au gândit un loc de relaxare pentru clienții magazinului de mobilă

06:30Horoscop
Horoscop financiar 18 septembrie 2026. Previziuni complete

08:30Social
Ajutor de încălzire 2026-2027: cine primește, plafoane venit, acte necesare, termen depunere
Articole Similare

6 minute în urmăHoroscop
Horoscop de weekend. Previziuni pentru 19-20 septembrie, ce zodii vor încasa bani când se așteaptă mai puțin

36 minute în urmăSocial
Pensia minimă garantată 2026: cât este, cine primește și ce condiții trebuie îndeplinite

circa 1 oră în urmăEntertainment
iMapp București 2026. Acces gratuit, surpriză ce artiști vor veni la evenimentul din Piața Constituției

14:30Social
Șomaj tehnic 2026: cine primește indemnizația, cât este și cum se procedează legal

14:00Economie



