Potrivit datele publicate de lanțul Alimentar, din România au fost expediate pe piețe din afara Uniunii Europene, între 1 iulie 2022 și 7 mai 2023, circa 1.529.421 tone de porumb
Potrivit sursei citate, aceasta este cea mai mare cantitate de porumb vândută de un stat membru în acest interval. Astfel, România își menține locul de cel mai mare exportator de porumb din Uniunea Europeană.
Totodată, între 23 aprilie 2023 – 30 aprilie 2023, exporturile de porumb românesc au însumat 223.600 t, iar în săptămâna următoare, 1 – 7 mai 2023, cantitatea livrată a scăzut la 95.550 t.
„Exporturile totale de porumb românesc în anul comercial iulie 2022 – 30 iunie 2023 vor fi, cel mai probabil, mai mici decât în anii anteriori: 4.362.564 t, în 20212022; 2.151.116 t, în 20202021; 3.745.400 t, în 20192020; 2.734.554 t, în 20182019.”, arată Lanțul Alimentar, precizând că au fost și ani când exporturile pe piețele terțe au fost sub 2.000.000 tone: în 20172018 – 1.373.370 t; în 20162017 – 1.781.967 t; în 20152016 – 1.295.538 t.
„Prin urmare, cu o cantitate totală care ar putea depăși 2.000.000 t la 30 iunie 2023, acest an comercial poate fi considerat unul mediu. Dacă luăm în calcul și faptul că anul de producție 2022 a fost unul slab la cultura de porumb, din cauza secetei, putem opina că exporturile de porumb din anul comercial 20222023 sunt la cote mulțumitoare, strict cantitativ.”, explică specialiștii.
Conform acestora, pe locul doi, la distanță mare, se află Bulgaria, cu 423.304 t, urmată de Franța, cu 313.097 t.
Cei mai buni clienți ai porumbului din Uniunea Europeană sunt: Coreea de Sud ( 635.883 t, 24% ), Marea Britanie ( 428.299 t, 16,2% ), China ( 390.269 t, 14,7% ), Egipt (287.530 t, 10,9%) și Elveția ( 179.933 t, 6,8% ).
România a exportat, printre altele, în Coreea de Sud ( 248.519 t ), în Iran ( 177.033 t ), în Egipt ( 96.246 t ), Israel ( 68.560 t ), Algeria ( 24.763 t ), până în februarie 2023.
România rămâne cel mai mare exportator de porumb din UE! Peste 1.500.000 tone au ajuns pe piețe din afara Uniunii Europene
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



