Bruxelles-ul avertizează România că riscă să piardă din fondurile structurale și chiar din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dacă nu țara noastră nu își respectă promisiunea de a nu depăși 4,4% din PIB.
Riscăm să pierdem din fondurile structurale și chiar din PNRR în cazul în care România nu își respectă promisiunea dat Bruxelles-ului de a nu depăși 4,4% din PIB, însemnând deficitul bugetar pe acest an.
Însă, din ce spun experții la Bruxelles, care s-au uitat până acum pe presupusele și anunțatele majorări salariale că ar putea fi atinsă această țintă de deficit tocmai din vară, chiar la sfârșit de luna august, ceea ce ar însemna că ultimele luni rămân neacoperite.
Și în cazul în care Bucureștiul nu pune bani în loc din altă parte, fie că taie alte cheltuieli sau găsește alte surse de finanțare, atunci cu un astfel de deficit, atins deja în luna septembrie, e posibil ca Bruxelles-ul să ia măsuri împotriva României tocmai pentru că nu-și respectă promisiunile.
Iar asta înseamnă să nu mai acorde o parte dintre fondurile structurale și chiar să pună în pericol banii din PNRR.
În momentul de față mai știm că specialiştii de la Bruxelles vor face o analiză în luna septembrie. Analiză de care Guvernul ar fi aflat recent.
Vorbim de o analiza pe cheltuielile pe prima jumătate de an făcute de Guvern și cum arată execuția bugetară până în luna august.
În cazul în care aceasta analiză nu iese bine atunci am putea vedea cum ne sunt tăiate o parte din fondurile europene, scrie antena3.ro
România riscă să piardă banii de la Uniunea Europeană! Avertismentul venit de la Bruxelles
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

circa 1 oră în urmăSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 13:30Economie
Ordonanța-trenuleț, adoptată de Guvernul Niculescu. La ce schimbări trebuie să se aștepte românii

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

circa 2 ore în urmăEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



