Ministerul Afacerilor de Externe al Macedoniei de Nord a transmis printr-un comunicat de presă că a expulzat încă şase diplomaţi ruşi din cauza încălcării normelor diplomatice,. Este a doua astfel de expulzare în mai puţin de o lună, după ce în prima rundă au fost expluzați cinci diplomați ruși, scrie news.ro
O notă diplomatică a fost înmânată lui Serghei Bazdnikin, ambasadorul Rusiei la Skopje, iar diplomaţii au la dispoziţie cinci zile pentru a părăsi ţara, se arată în comunicat.
”Cei şase diplomaţi ruşi în cauză erau implicaţi în activităţi contrare Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice”, se mai precizează în comunicatul postat pe site-ul ministerului.
Oficialii de la ambasada Rusiei din Skopje nu au putut fi contactaţi imediat pentru comentarii.
Pe 28 martie, Macedonia de Nord, care este membră NATO şi doreşte să adere la Uniunea Europeană, a expulzat alţi cinci diplomaţi ruşi.
Ţara balcanică s-a alăturat sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei, pe care Moscova o numeşte ”operaţiune militară specială”, scrie news.ro
Rusia 'izolată' tot mai mult! Alți șase diplomați își fac bagajele și se întorc pe pamântul rusesc
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul
Articole Similare

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

08:00Externe
Impactul alegerilor din SUA asupra României. Care este miza atât de mare

07:30Externe
Coreea de Nord ar fi în spatele atacului asupra Binance, cea mai mare fraudă cripto din istorie. FBI a făcut acuzația

07:00Externe
Zelenski îl cheamă pe Putin în Turcia să discute. De ce a ales președintele Ucrainei această țară

01 noiExterne



