sursa foto:  Digi24.ro

S-a decis! Cine sunt cei care vor fi vaccinați anticoronavirus cu prioritate

Rezidenţii vârstnici şi lucrătorii sanitari din căminele de bătrâni vor fi primii care vor fi vaccinaţi împotriva noului coronavirus în Spania, a anunţat marţi ministrul sănătăţii Salvador Illa, prezentând planul naţional de vaccinare care urmează să fie aplicat din ianuarie, relatează Reuters.

După rezidenţii şi lucrătorii sanitari din căminele de bătrâni vor urma alţi membri ai personalului medical, a spus Salvador Illa, în total 18 grupuri de cetăţeni urmând să fie vaccinaţi, unul după altul, într-unul dintre cele 13.000 de centre de sănătate locale din Spania, conform Agerpres.

Spania anticipează că va acoperi o parte substanţială a populaţiei în primele şase luni ale lui 2021, dar nu va impune obligativitatea vaccinării împotriva coronavirusului. De asemenea, a anunţat ministrul, vaccinul va fi gratuit, conform Agerpres.

Obiectivul planului este „să fim gata ca ţară să vaccinăm din primul moment în care începem să primim doze de vaccin”, a spus Illa în cadrul unei conferinţe de presă.

Guvernul speră să primească primele doze de vaccin în ianuarie, a mai spus el, dar disponibilitatea acestora va fi limitată în primele câteva luni.

În urma contractelor încheiate de Comisia Europeană cu principalii furnizori ai unor potenţiale vaccinuri pentru COVID-19, Spania speră să primească în total 140 de milioane de doze de vaccin, sau destule pentru a vaccina 80 de milioane de persoane, într-o ţară care are 47 de milioane de locuitori, a afirmat Salvador Illa.

În Spania, un registru special va înregistra cine a fost vaccinat.

Ministrul sănătăţii nu a intrat în detalii asupra modului în care vaccinurile – dintre care unele trebuie stocate la temperaturi foarte scăzute – vor fi transportate, spunând doar că acest lucru nu va fi o problemă.

„Sistemul nostru naţional este pregătit pentru vaccinarea împotriva COVID-19, dar lucrăm şi la logistică”, a mai declarat el.

Vezi și

SURSE Panică în Sistem! Val de pensionări în Poliție

EXCLUSIV George Maior și Florian Coldea – de la vârful SRI la catedra SNSPA!

Vești proaste pentru români! Facturile la gaz ar putea crește cu 200 de lei pe an

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare