Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a susţinut, luni seară, un discurs în care a vorbit despre violenţele din ultimele săptămâni şi a decretat "starea de urgenţă economică şi socială". Șeful statului francez a susţinut că nicio nemulţumire nu poate să justifice atacurile îndreptate împotriva poliţiei şi a jandarmeriei. El a denunţat comportamentul "iresponsabil" al protestatarilor violenţi
“Începând de astăzi vreau să decretez stare de urgenţă economică şi socială. Cer Guvernului să ia măsuri concrete pentru a ajunge la soluţii până la finalul anului”, a spus Macron. El a menţionat că va cere tuturor angajatorilor să ofere angajaţilor lor o primă la sfârşit de an. “Salariul minim pe economie va creşte cu 100 de euro pe lună începând din 2019 (…) Vrem o Franţă în care să putem trăi demn din muncă (…) Pentru pensionarii care au mai puţin de 2000 de euro pe lună, vom anula din 2019 creşterea contribuţiilor sociale”, a explicat Macron, conform capital.ro.
S-a decretat starea de urgență economică! Președintele va mari salariile și pensiile
Trending

13:30Entertainment
Câți copii are Vladimir Putin. Sunt educați de guverante și profesori străini ca „niște europeni educați”

15:30Social
Vezi de pe acum ce pensie estimativă te așteaptă. CNPP a lansat aplicația care îti arată sumele de pe mobil

14:00Entertainment
Documentarul despre procesul lui Nicolae Ceaușescu va fi difuzat pe History. Când îl vor putea vedea românii pe micile ecrane

19:30Economie
SPV se schimbă. ANAF face o serie de modificări, ce trebuie să știe românii

21:00Economie
Fără impozit dacă ai o singură mașină. Cum se procedează și de când ar urma să intre în vigoare măsura

18:30Economie
"Adio" casele self-service. Comercianții au început să reangajeze casieri, după tot mai multe probleme cu dispozitivele și costurile afetente

08:00Economie
Au început lucrările pentru Magistrala 6 a Metrorex. Când ar urma să devină funcțional metroul și ce stații va avea

11:00Economie
Brandul moldovenesc de fashion care cucerește Kaufland. Parteneriat îndrăzneț cu Bumbăcel

06:30Horoscop
Horoscop financiar 23 octombrie: Previziuni zodii

16:00Social
Vacantă pe banii statului pentru pensionari. Procedura pentru a obține sejurul, cine poate aplica
Articole Similare

17:15Actual
[P]Românii își pregătesc listele pentru Black Friday cu săptămâni înainte de reduceri

17:00Actual
Schimbare în școlile din România, după ultimele incidente violente cu elevi. Ar urma să se supună unor controale riguroase

13:45Economie
Curs valutar BNR 23 octombrie 2026: Euro se menține la nivel ridicat, aurul scade semnificativ

06:30Horoscop
Horoscop financiar 23 octombrie: Previziuni zodii

22 octActual



