sursa foto:  Facebook

Scandal la Bruxelles pe tema vizelor SUA pentru români, polonezi, croați, bulgari și ciprioți

Au ieșit scântei miercuri în cadrul unei ședințe la care au luat parte europarlamentari, dar și reprezentanți ai Comisiei Europene. Deputații din comisia pentru libertăţi civile au ameninţat că vor da în judecată Comisia Europeană dacă nu impune vize cetăţenilor americani, scrie publicaţia EU Observer.

Europarlamentarii au cerut comisarului pentru Migraţie, Dimitris Avramopoulos, prezent la şedinţă, să facă uz de principiul reciprocităţii din tratatele europene, care cere ca, în cazul în care o ţară terţă impune vize cetăţenilor europeni, Uniunea Europeană trebuie să facă acelaşi lucru acelaşi lucru.

Vezi și Rusia, acuze GRAVE la adresa României!

În acest moment, cetăţeni ai Bulgariei, Croaţiei, Ciprului, Poloniei şi României au nevoie de viză pentru a călători în Statele Unite.

Avramopoulos, însă, a afirmat că e de preferat să fie menţinute relaţii diplomatice amicale cu SUA de cât să existe schimburi de ameninţări.

„Da, avem o responsabilitate legală. Avem şi o responsabilitate politică, responsabilitatea de a asigura că toţi cetăţenii UE sunt incluşi în programul Visa Waiver. Este foarte clar”, a spus el.

El a mai adăugat, însă, că nu există nicio posibilitate ca Congresul SUA să ia în considerare ridicarea restricţiilor în perioada alegerilor prezidenţiale.

Vezi și Ce om de afaceri își vinde mall-ul la jumătate de preț – doar 15 MILIOANE de euro!

Mai mult, notează publicaţia europeană, cele cinci state care nu sunt incluse în Visa Waiver pot să intre în program doar dacă rata respingerii este mai mică de 3 procente, conform legislaţiei americane.

În 2015, rata de refuz a vizelor pentru SUA erau de 17,3% în cazul Bulgariei, de 5,3% în cazul Ciprului, 6,4 % în cazul Poloniei şi de 11,3% în cazul României, scrie agerpres.ro, citat de stiripesurse.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare