sursa foto:  mediafax.ro

Scene bolnave în Poliția Română: Un polițișt și-a înfipt morcovul în fund! Jocuri erotice în lenjerie de damă

Scene ireale în Poliția Română! Un polițist s-a fotografiat în timp ce își băga morcovul în fund.

Un caz incredibil este prezentat astăzi în presa vasluiană: un om al legii s-a fotografiat în ipostaze de neînchipuit. Într-una dintre poze, el apare cu morcovul înfipt în fund.

Caz incredibil la Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, acolo unde un polițișt șochează cu pozele pe care și le-a făcut în ipostaze mai mult decât indecente.

Într-una din ele, “omul legii” apare cu un morcov băgat în fund, momentul fiind imortalizat cu ajutorul unui selfie-stick. Alte poze îl ilustrează pe polițist în toată splendoarea lui, cu penisul în erecție, pozat din toate unghiurile posibile, și chiar îmbrăcat în lenjerie intimă de damă.

Nu ar fi fost nicio problemă dacă aceste imagini ar fi rămas în albumul său propriu, însă polițistul le-ar fi trimis și altora care, la rândul lor, le-au dat mai departe.

Nu vom publica numele polițiștului și nici înfățișarea acestuia, pentru că suntem convinși că cei din conducerea IPJ Vaslui vor trata cu seriozitate acest caz”, scrie vremeanoua.ro.

Astfel de poze pot deveni oricând obiect de șantaj, iar un polițist aflat la mâna cuiva nu își mai poate îndeplini, cu obiectivitate, datoriile de serviciu”, semnalează sursa citată.

Vezi și

Guvernul pregătește o nouă ordonanță! Veste pentru toți șoferii din România

Lucian Bode își ia secretara după el! ‘Blonda lui Boc’ ajunge la Ministerul de Interne!

O nouă lovitură pentru Guvern! Polițiștii refuză să mai verifice persoanele izolate/carantinate la domiciliu

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare