Schimbare de proporţii decisă de Senat. Aleşii au hotărât să modifice o lege-cheie care vizează zeci de mii de firme. Oficialii au adoptat tacit propunerea legislativă prin care se introduce un prag valoric sub care o autoritate poate achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări.
Se renunţă la criteriul preţului cel mai scăzut şi se elimină şi obligativitatea utilizării sistemului electronic de achiziţii sub o anumită valoare estimată a achiziţiei. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 98/2016 privind achiziţiile publice şi pentru completarea Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale a fost iniţiată de un grup de parlamentari PSD, UDMR şi ALDE.
"Prezenta propunere legislativă propune soluţii la problemele semnalate de autorităţi ale administraţiei publice, şi anume: definirea unui prag pentru achiziţii directe având în vedere nenumăratele situaţii imposibil de prevăzut la momentul stabilirii planului actual de achiziţii publice, cum ar fi defecţiuni minore la instalaţii, maşini, echipamente, mobilier", explică iniţiatorii în expunerea de motive a actului normativ, anunţă RTV.
Potrivit proiectului de lege, autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 132.519 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 441.730 lei.
În cazul în care valoarea estimată a achiziţiei este mai mică de 10.000 lei, fără TVA, autoritatea contractantă are dreptul de achiziţiona produsele, serviciile sau lucrările pe bază de document justificativ, fără utilizarea sistemului electronic de achiziţii publice.
Referitor la determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, proiectul stipulează că autoritatea contractantă are dreptul de a aplica unul dintre următoarele criterii de atribuire: cel mai bun raport calitate-preţ sau calitate-cost care se determină în baza unor factori de evaluare care includ aspecte calitative, de mediu şi/sau sociale şi criteriul rentabilităţii. Şi asta nu e tot.
"În cazul în care valoarea estimată a achiziţiei directe este mai mică de 1.000 de lei fără TVA, autoritatea contractantă are dreptul de achiziţiona produsele, serviciile sau lucrările pe bază de document justificativ, fără utilizarea sistemului electronic de achiziţii publice", se mai arată în proiectul de lege.
Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.
Vezi și Lovitură de teatru! Ghiță suprins la Belgrad cu un cunoscut patron de ziar (pro DNA)! Cine este a treia persoană
Un gigant ungur preia un important monument istoric din România- A fost lăsat să se degradeze
Schimbare de proporţii a unei legi-cheie: Zeci de mii de firme sunt vizate - ce a decis Senatul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

circa 2 ore în urmăEconomie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie



