Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, trage un puternic semnal de alarmă.
Rafila anticipează că va crește numărul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus în România.
Totodată, specialistul a dat ca exemplu Lombardia, unde capacitatea secțiilor de Terapie Intensivă a fost ocupată 99% în doar două săptămâni.
„Va crește numărul cazurilor de îmbolnăvire în România, pe de o parte datorită faptului că vor mai ajunge cetățenii din Italia. Unii dintre ei vor fi diagnosticați pozitiv, cu siguranță. Pe de altă parte, având în vedere că avem câteva cazuri la care încă nu cunoaștem toți contactii, nu este exclus ca unii dintre contactii acestor persoane deja infectate să facă boala.
Capacitatea secțiilor de Terapie intensivă din Lombardia a fost ocupată 99% în două săptămâni. Și la noi ar putea să evolueze boala cu un număr foarte mare de cazuri, într-un timp scurt. Acest scenariu nu e imposibil. Țări cu sisteme de sănătate puternice, cum ar fi Franța, înregistrează peste o mie de cazuri într-o perioadă scurtă. Sunt măsuri pe care încercăm să le luăm la recomandarea OMS”, a declarat Alexandru Rafila, conform realitatea.net.
Până la această oră, în România, au fost confirmate 15 cazuri de coronavirus. Din cele 15, 5 persoane s-au vindecat deja.
Vezi și
Scandal de spionaj fără precedent! Convorbirile unor nume grele din sistem ar fi putut fi monitorizate
Semnal de alarmă în toiul nopții pentru Marcel Vela: ‘Nu repetați greșeala!’
EXCLUSIV Ludovic Orban scoate la mezat activitățile sanitar-veterinare publice! Schimbarea legislativă pregătită de Guvernul PNL
Se apasă butonul de panică! Un specialist avertizează: Va crește numărul cazurilor de coronavirus!
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

8 minute în urmăSocial
Vinul fiert, răsfățul de la târgul de Crăciun. Cât ar urma să coste un biet pahar la evenimentele din preajma sărbătorilor de iarnă

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027

31-10-2026 21:30Social



