Consiliul General al Capitalei a adoptat un proiect care vizează interzicerea comerțului neautorizat. Concret, este vorba despre comerțul ambulant, indiferent dacă este vorba despre produse alimentare sau nu.
Asfel că, poliţiştii locali vor putea confisca bunurile comercializate ilicit de către vânzătorii ambulanţi neautorizaţi pe drumurile publice ale Municipiului Bucureşti
Proiectul iniţiat de către consilierul municipal USR Nicorel Nicorescu modifică şi completează hotărârea Consiliului General al Capitalei nr 118 din 21 iulie 2004, scrie Agerpres.
Conform proiectului, se interzice pe drumurile publice ale Municipiului Bucureşti orice tip de comerţ cu produse alimentare şi nealimentare în sediu fix şi ambulant, arată sursa citată.
Nerespectarea acestor prevederi se va sancţiona cu amenzi de la 500 de lei la 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi de la 3.000 de lei la 5.000 de lei pentru persoanele juridice. Totodată, bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea contravenţiilor se confiscă. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se va face de către primarul general al Capitalei, primarii sectoarelor, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, din cadrul poliţiilor locale de sector şi ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Potrivit referatului de aprobare, în activitatea zilnică, poliţiştii locali se confruntă „frecvent cu fenomenul vânzătorilor ambulanţi, mai ales în principalele intersecţii, care oferă spre comercializare diverse bunuri, fără a respecta procedura de autorizare” prevăzută de lege.
„Apreciem că măsura confiscării bunurilor comercializate în mod ilicit de către vânzătorii ambulanţi neautorizaţi are un efect preventiv superior simplei aplicări a unei amenzi contravenţionale, de cele mai multe ori neplătită de către persoana sancţionată, cu atât mai mult cu cât multe dintre bunurile oferite spre vânzare în mod neautorizat pot pune în pericol sănătatea populaţiei: alimente ambalate, produse”, prevede documentul.
În raportul de specialitate se menţionează că prin HCGMB 118/2004 sunt permise numai comercializarea ziarelor, revistelor, florilor, abonamentelor şi cartelelor de orice tip, care se va desfăşura în structuri de vânzare cu sediu fix, amplasate cu respectarea planurilor de urbanism şi cu acordul PMB.
Începând de mâine va fi interzis- Se dau amenzi de mii de lei
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



