Parlamentarii pregătesc o nouă taxă pentru români. Aleșii din Parlament sunt decise să voteze această lege. Inițiativa a avut un succes uriaș și a fost semnată de toate partidele.
România vrea să introducă o taxă pe zahăr, cel puţin la nivelul băuturilor răcoritoare. Ţara noastră este campioană la diabetul zaharat, iar asta i-a pus pe gânduri pe aleşi.
Băuturile răcoritoare care conţin prea mult zahăr ar urma să fie supraacizate, după modelul băuturilor alcoolice sau tutunului. Proiectul este aşteptat de specialişti, dar aceştia vor mai mult: copiii să fie învăţaţi, încă de la şcoală, de tot ce presupune o alimentaţie sănătoasă.
Senatorul USR, Adrian Wiener, a depus un proiect de lege prin care vrea suprataxarea companiilor care depăşesc o anumită cantitate de zahăr în băuturile răcoritoare.
Motivele unei astfel de schimbări sunt evidente, susţin atât politicienii, cât şi medicii. Statisticile la nivel european arată că ţara noastră este campioană la diabetul zaharat, dar ocupă şi primele locuri la obezitate. De altfel, şi mişcările din Europa încurajează o schimbare de paradigmă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat reducerea conţinutului de zaharuri din băuturi cu 10% până în 2020.
Ca atare, potrivit proiectului de lege, băuturile răcoritoare ar urma să fie taxate astfel:
-acciză în cuantum de 33 lei/hectolitru pentru băuturile cu un conținut de zahar liber între 5 și 8 g/100 ml;
-acciză în cuantum de 100 lei/hectolitru pentru băuturile cu un conținut de zahar liber peste 8 g/100 ml.
Ca o comparaţie, un pahar de băutură îndulcită conţine 40 de grame de zaharuri, echivalentul a 10 linguriţe de zahăr cristalin, conform libertatea.ro.
Marea Britanie, Irlanda şi Africa de Sud au introdus acciza pe zahărul din băuturile nealcoolice de anul acesta.
Proiectul este bine primit şi de de lumea medicală. Specialiştii în nutriţie şi boli metabolice spun că o astfel de măsură este de mult aşteptată, dar trebui să vină la pachet şi cu investiţii în prevenţie. Medicul specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice Luiza Pîrvu le cere aleşilor să promoveze şi să finanţeze cursuri în şcoli, în domeniul alimentaţiei sănătoase.
„Ar fi de bun augur dacă banii colectaţi s-ar folosi pentru a educa populaţia, apropo de alimentaţie sănătoasă. Ar trebui să fie ore în şcoli, să-i înveţe pe copii despre alegeri sănătoase”, a precizat specialistul.
Proiectul de lege ar avea şi impact bugetar pozitiv. Potrivit estimărilor făcute de iniţiatori, aproape 300 de milioane de euro ar veni la bugetul de stat.
Vezi și EXCLUSIV! Detalii neașteptate! Ce nu știai despre protestatarul #Rezist care a pierdut pariul cu Liviu Dragnea
Pe cine vrea să „curețe” logodnicul Elenei Udrea – Legea propusă de Adrian Alexandrov
Se pregăteşte o nouă taxă: Milioane de români sunt vizaţi - toate partidele vor s-o voteze
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



